Viorica Dăncilă începe anul 2019 cu salariul mărit. Cât va câștiga


Din ianuarie, membrii Guvernului, parlamentarii, aleșii locali, dar și Președintele Klaus Iohannis vor avea salarii mai mari.


Astfel, în urma măririi cu aproape 10%, șeful Executivului, Viorica Dăncilă, va avea un salariu de 23.920 de lei, în timp ce Președintele Iohannis va primi 24.960 de lei. 

De asemenea, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu vor încasa același salariu ca Dăncilă. 

Salariile aleșilor se raportează mereu la salariul minim pe economie și cresc în contextul în care salariul minim va crește de la 1 ianuarie - de la 1.900 de lei la 2.080 de lei.

Printre aleșii care vor avea salarii mai mari din 1 ianuarie se află și Florin Iordache, cel care, în perioada în care era Ministru al Justiţiei, a dat Ordonanţa de Urgenţă 13, dar şi Eugen Nicolicea, unul dintre autorii modificărilor controversate ale legislaţiei penale în Parlament.  

De menționat că raportarea la salariul minim pe economie se face şi atunci când e calculată suma forfetară a fiecărui parlamentar.
 
Astfel, potrivit Regulamentului comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului, fiecare ales al poporului are dreptul la (cel puţin) o indemnizaţie şi jumătate brută din venitul încasat.
 
Regulamentul prevede și că acești bani ar trebui folosiți, teoretic, pentru întreținerea birourilor parlamentare din teritoriu.

related posts

Modifică setările cookies