Virgil Ianțu: “Aș fi fost un profesor bun! Am și fost îndrăgostit de o profesoară, i-am și zis ce simt”


În Profu’. Virgil Ianțu joacă rolul lui Tony, iubitul Anei Casian. Nu este profesor, e medic, dar a intrat cu totul în lumea Profului. 


Pentru perfecte.ro a povestit despre proprii săi ani de liceu și despre amintirile speciale pe care le are din acea perioadă. 

Mulți din cei care au văzut primul episod din Profu’ au fost loviți de nostalgia liceului. Tu ți-ai amintit de acea perioadă în timpul filmărilor?
 
Sincer, nu! Nu, pentru că acum atmosfera dintr-un liceu e foarte diferită de ce era pe vremea când mergeam eu la școală. Mai ales atmosfera pe care o creau puștii din Profu’ era foarte relaxată. Mi-a plăcut mult mai mult așa, sincer. Pe vremea liceului meu, noi eram înregimentați, era dictatură, nu aveai loc de discuții și de argumentare. Până și emoțiile trebuia să le învățăm. În plus, nu aveam voie să luam noi decizii, iar asta de exemplu mie mi-a pus probleme mai târziu, a trebuit să învăț asta ca adult.

Dar cum era Virgil Ianțu ca liceean?
 
Sincer, muncem mult. Eu făceam vioară și eram tot timpul sub presiune. Eu, la fel ca toți colegii mei, eram sub presiunea de a nu dezamagi și asta și-a pus amprenta asupra noastră. Mie, sincer, îmi place foarte mult generația tânără de azi. Mulți spun că sunt superficiali, eu nu cred asta, sunt doar mai relaxați, dar sunt mulți tineri foarte frumoși. Din păcate, mulți din tinerii și copiii de azi nu sunt văzuți și ascultați. Ei au nevoie să le fie înțelese stările vârstei, așa cum toți avem nevoie. Cred că adulții și cei din generațiile tinere ar trebui să se asculte unii pe alții. 
 

Dar îți lipsește ceva din perioada liceului?
 
Sincer, nu îmi lipsește nimic, nici măcar colegii, pentru că ținem legătura. Am avut de curând întâlnirea de 30 de ani și au venit oameni din toata lumea, din Statele Unite, din Croația, fiecare de unde s-a stabilit. Am vorbit chiar să mai organizam astfel de întâlniri cât mai des. 

Sincer, sincer, ai fost vreodată îndrăgostit de vreo profesoară?
 
Da, da! (râde) Am fost îndrăgostit în liceu de profesoara de muzică de cameră. I-am și zis la un moment dat ce simțeam. A reacționat OK, adică îți dai seama că nu s-a întâmplat nimic, dar cred că s-a simțit și ea bine când i-am zis (râde).

Ca elev am înțeles cum ai fost. Dar ca profesor cum crezi că te-ai fi simțit? 
 
Stii ca am descoperit recent că mi-ar fi plăcut și mi-ar plăcea să fiu profesor? Am avut tot felul de întâlniri cu elevi de liceu și mi-a plăcut enorm. De exemplu am avut întâlniri cu elevi de liceu pe teme de interes, cum ar fi “în ce mod ne folosim de tehnologie”, “câte pericole găsim în online” sau am abordat inclusiv relația lor cu părinții. Am stat de vorbă cu copii care m-au emoționat foarte tare pentru că mi-au spus că, deși aveau rezultate extrem de bune, sunt certați pentru un 9, dar nu sunt niciodată felicitați. Am fost implicat și în proiectul “Telefonul copilului” și a sunat o dată un copil care ne-a rugat, “ dacă puteți să îmi ascultați o compunere pe care am scris-o, pentru că părinții nu au timp de asta.”

Profu’ este o comedie dramatică în care Mihai Iacob (Mișu) e profesor de fizică, chimie și sport. În timp ce toți ceilalți profesori și-au pierdut speranța că cineva ar putea îmbunătăți performanța elevilor dintr-o anumită clasă cu probleme, Mișu acceptă provocarea și, prin metodele sale neconvenţionale de a preda, el va încerca să-i apropie pe liceeni de studiu, dar le va fi și sprijin în problemele cu care aceștia se confruntă cel mai des: dependența de substanțe interzise, bullying, discriminare sau sarcini nedorite. 

Profu' vine în fiecare marți, la ora 21:30, la PRO TV:
 
  • Virgil Ianțu: “Aș fi fost un profesor bun! Am și fost îndrăgostit de o profesoară, i-am și zis ce simt”

related posts

Modifică setările cookies