Bărbatul care vrea să facă sex de 3 ori pe noapte. Ce reacție au partenerele lui


“Simt nevoia să fac sex de 2-3 ori pe noapte, iar partenerele mele nu fac față. Eu mă simt respins și pun capăt relației” – aceasta este, pe scurt, drama unui bărbat tânăr în Marea Britanie, care s-a confesat unui pshiholog la rubrica de probleme sexuale din publicația Guardian.


“Sunt un bărbat în vârstă de 29 de ani, care se gândește mult prea mult la sex. Sau care face prea mult sex. Chiar și singur, de 3 sau 4 ori pe zi. Când eram mai tânăr ajungeam chiar și la impresionanta cifră 8. Când am o parteneră nouă, intru într-un program în care simt nevoia să fac sex de 2-3 ori în fiecare noapte. Deși inițial le face plăcere, până la urmă vor să facem o pauză. Asta intervine cam în a doua săptămână sau a treia. Se plâng de oboseală sau că nu au dispoziția necesară. După o vreme, încep să mă simt respins și pun capăt relației”, spune un bărbat de 22 de ani, din Marea Britanie, student în anul terminal, în The Guardian.

Ce spune psihologul 

“Pentru tine se întâmplă că sexul să fie modul în care exprimi o problemă psihologică mai amplă, legată de modul în care funcționează creierul tău. Ai relații sexuale compulsiv. O persoană care nu poate rezista să fie atrasă de acțiuni obsesive sau repetitive  în moduri care provoacă probleme semnificative în viața lor ( în cazul tău, care interferează serios cu studiul și relațiile ) - ar trebui să caute ajutor de la un bun terapeut. Compulsivitatea și obsesivitatea pot fi tratate, dar dacă sunt lăsate necontrolate pot deveni mai grave”.

 

related posts

Modifică setările cookies