Am intrebat 3 dintre cele mai sensibile bloggerite cunoscute din Romania, cum si-au lipit la loc inima dupa ce un barbat a facut-o zob. Iata ce au raspuns autoarele blogurilor culturavura.ro si maldita.ro, jeanette.ro.
"Cum te-ai simtit si cum ti-ai revenit dupa ce ti-a frant cineva inima?"
Cristina (culturavura.ro) :
Orice dezamagire in dragoste inseamna sfarsitul lumii. Sunt apocalipse mai mici sau mai mari, cu lacrimi sau cu izolari bosumflate, cu scris poezii deprimante sau cu zgariat peretii la propriu. Apocalipsele sentimentale sunt de multe feluri. Bineinteles, cele mai triste sunt cele definitive, despartirile, mai ales cand se intampla urat sau, si mai nasol, complet neasteptat.
Mai sunt insa si apocalipsele subiective, atunci cand mai ales noi, fetele, suferim intens pentru lucruri greu de definit - "simt ca e ceva in neregula cu noi", "m-a privit cumva, nu cred ca ma mai iubeste", "azi a fost rece", "as vrea sa fie si el mai dragut si nu e". Stiti cum e, nu? Dezamagire e si atunci cand tu il credeai Fat Frumos, destept, sensibil si special si el da dovada in timp de mai multa superficialitate decat il credeai capabil. De multe ori, sa vezi ca cel de langa tine e departe de cum il vedeai tu poate insemna o dezamagire mai mare decat sa-l prinzi cu doua blonde in pat. :)
In situatii de gen, ma blochez. Apare si durerea fizica, amorteala. E sfarsitul lumii. Imi este imposibil sa cred ca lucrurile merg inainte, ca ce se intampla in mintea mea nu corespunde cu realitatea si ca el nu intelege. Niciodata el nu intelege. Sincera sa fiu, cel mai mult am suferit din cauza apocalipselor abstracte (eu il iubeam, el habar n-avea, dar asta nu era un motiv sa nu ma faca sa sufar, bestia fara inima) sau subiective (mi se parea ca...). Despartiri chiar urate n-am avut asa ca aici nu stiu cum e.
Cum imi revin? Chestia cu "timpul vindeca" e pe bune. Incerc sa treaca mai repede cumva timpul atunci si fac tot posibilul sa ies din casa, contrar tendintei dovedite de a scoate tencuiala cu unghiile. Apoi incerc sa inteleg, sa asez fiecare lucru in cutiuta lui. Reusesc? Nu intotdeauna, dar macar, pentru o perioada, nu-i mai cer realitatii sa fie altfel decat e.
Maldita (Maldita.ro)
"Multumesc lui Dumnezeu pentru fiecare inima care mi s-a frant. Una mare, una mica. E drept, de la inaltimea lui "mi se rupe" de azi, durerea de cord de odinioara pare fleur a l'oreille. Atunci, cand plangeam pe un numar par de umeri inchiriati de pe la prietene, capatul de lume era palpabil. Apocalipsa avea multipli vestitori: locul gol din dreapta, telefonul care nu mai suna cu melodia "aia", nenorocirea de radio care s-a gasit sa lalaie tocmai acum Dire Straits cu-al lor "Romeo and Juliet", planurile de care praful s-a ales etc. Bocitul devenise rutina, iar scenariile impacarii erau pe cat de diverse, pe atat de nerealiste.
Dar cat sa tina si perioada asta de doliu? Pana la urma, dupa ce inima ti se face tandari de cate un ciuri-buri (fiindca numai un ciuri-buri ar lua in desert inima unei fete destul de iubibile, as zice), pui piciorul in prag. Dupa o luna, doua, sapte de plans de mila si intrebat pe la colturi: "de ceeeeee?!" mergi mai departe.
Cum spuneam, multumesc lui Dumnezeu (ala care-o fi) pentru inima care mi s-a frant. Am trecut milimetric pe langa o greseala mare cat o crima. Brrr!"
Marie Jeanne (Jeanette.ro)
Notiunea de inima franta este este destul de ciudata pentru mine. Fara sa caut asta neaparat, am fost destul de rezervata in relatiile personale. Chiar daca am dat de multe ori tot ce aveam mai bun, pentru ca o relatie sa mearga, am avut cel mai des constiinta clara a faptului ca nu exista un viitor - nu pe termen foarte lung. Asa incat pot sa spun ca inima mea a fost aparata in mod destul de natural de astfel de accidente. Asta daca intrebarea se referea la ideea stricta de a fi parasit sau inselat.
Pe de alta parte, am simtit ca mi se frange inima in cu totul alte contexte; cand am descoperit ca oamenii de langa mine nu sunt atat de buni precum pretind. In general, asta s-a intamplat atunci cand ma renuntat sa le mai creez eu o imagine conforma cu dorintele mele si mi-am permis sa ii vad asa cum sunt cu adevarat. Pot sa zic atunci ca din punctul asta de vedere inima mea a fost franta de multe ori; oamenii sunt mult mai putin frumosi decat incearca sa para, sau decat incercam noi sa ii facem sa para, in proprii nostri ochi.
Concluzia ambelor idei este ca o inima franta cu adevarat, o suferinta reala din dragoste, care sa nu implice orgoliu ranit sau pur si simplu o dezamagire atat de puternica incat poate fi confundata cu durerea, nu am avut. Abia acum, ca m-am casatorit, dupa 15 ani in care ne-am jucat de-a soarecele si pisica, am ocazia sa mi se intample, dar sper sa nu fie cazul :-D.