Află ce să faci ca să ai cel mai tare 2019! Iată cele mai utile rezoluţii


În fiecare an, în prag de Revelion, lumina reflectoarelor se mută pe propria persoană. Acum este momentul în care privești înapoi la cele petrecute, îți analizezi deciziile și acțiunile și stabilești cam care sunt planurile pe care ți-ai dori să progresezi în anul ce vine.


Pentru un 2019 cu adevărat mai satisfăcător decât anul care abia se încheie, există câteva lucruri practice care nu trebuie pierdute din vedere dacă vrei să simți că a fost un an prielnic să evoluezi. 

Totul începe cu scrierea banalei liste de rezoluții. Apoi mai sunt doar doi pași de urmat. Primul constă în a-ți clarifica de ce ai nevoie de o schimbare si cum ți-ar putea îmbunătăți viața. Cu alte cuvinte, trebuie să-ți găsești motivația. Cel de-al doilea, cunoscut și sub numele de strategie, presupune să cauți modalitatea favorabilă de a bifa cât mai multe lucruri de pe listă. Iată câteva sugestii pentru asta: 

dacă îți dorești mai mulți bani:

Nu e musai să schimbi locul de muncă sau să obții o promovare, deși, dacă se ivește oportunitatea, ai putea să iei și asta în calcul. Pentru a-ți ferici portofelul, e suficient și să îți regândești cheltuielile. Poți renunța la abonamentele pe care nu le mai folosești, poți lua metroul pentru a ajunge la job, poți să nu mai dai banii pe lucruri la primul impuls sau poți reduce cantitatea alimentelor cumpărate. Cu toții aruncăm săptămânal o grămadă de alimente care au expirat sau s-au alterat fără ca măcar să le fi atins. Evită să mai faci risipă.

dacă îți dorești liniște emoțională

Prima persoană spre care trebuie să privești este partenerul de viață. Dacă ești prins(ă) într-o relație toxică, renunță la ea. Plângi de fiecare dată când simți nevoia să te descarci. Dacă pe plan relațional totul merge bine, îndreaptă-ți atenția către familie. Sună-ți părinții cât mai des, amintește-le că îi iubești chiar dacă nu mai ai timp să treci pe acasă. Vizitează-ți bunicii, măcar de sărbători. Îi vei încărca cu o bucurie molipsitoare. Zâmbește străinilor, îți vor răspunde printr-un alt zâmbet și ziua îți va deveni mai bună. Petrece cât mai mult timp în compania celor dragi, ei sunt cei mai eficienți „furnizori” de bună dispoziție.

dacă îți dorești un corp mai sănătos

Poți începe cu un abonament la sală sau poți face schimbări la nivelul alimentației. Poți renunța la fumat sau la orice alt obicei dăunător. Poți să te odihnești mai mult sau poți să incluzi și mișcarea în programul zilnic. Internetul poate fi cel mai bun prieten al tău în lupta cu un stil de viață nesănătos și sedentar. Trebuie doar să îl folosești puțin altfel. Nu mai pierde timpul în fața calculatorului, mai bine descarcă-ți niște aplicații care să îți amintească să bei suficientă apă sau care să îți arate cum se fac diverse seturi de exerciții fizice. Alege o sugestie dintre cele de mai sus și fă-ți din ea un obicei. La finalul anului vei observa că dispui de o condiție fizică mult mai bună.

dacă îți dorești să evoluezi pe plan profesional

Fă-ți abonament la un centru de limbi străine sau înscrie-te la un curs pentru dezvoltarea competențelor digitale sau tehnice. Plătește-l integral încă de la început. Astfel reduci riscul să renunți pe parcurs. Citește cărți de la bibliotecă. Termenul de împrumut te va constrânge să nu le uiți nerăsfoite pe noptieră. Fă-ți cont pe Linkedin, actualizează-ți datele privind educația și istoricul profesional și aplică pentru toate joburile care consideri că ți s-ar potrivi. Nu ezita să ridici nivelul sau să te reprofilezi. Există o multitudine de companii dornice să își formeze intern angajații. Lipsa experienței nu reprezintă întotdeauna un impediment. Îndrăznește!

dacă îți dorești să îți îmbunătățești stima de sine

Renunță la orgoliu și acceptă când greșești. Poate fi dificil să nu ai mereu dreptate, dar și mai dificil este să observi că ți-ai distanțat apropiații dintr-o ambiție inutilă. Pleacă din locurile unde nu ești apreciat(ă) și rupe legătura cu persoanele care nu te respectă. Îți sunt toxice și nu fac decât să te consume. Dedică mai mult timp pasiunilor tale, dezvoltă-le. În felul acesta îți vei demonstra cât de mult potențial posezi. Donează-ți lucrurile pe care nu le mai folosești, dar care încă sunt în stare bună. Gândul că ai făcut un bine unor persoane neajutorate te va face să te simți mult mai bine în pielea ta. 

Și lista poate continua. Gândește-te bine la ce aspecte ale vieții tale au nevoie de îmbunătățire și fă-ți o listă de modalități prin care poți asigura schimbarea. Alege dintre sugestiile de mai sus sau conturează-ți propriile opțiuni și nu te abate de la ele. La finalul anului, când vei trage linie, vei fi putea afirma cu tărie că 2019 a fost unul dintre cei mai buni ani ai tăi.

FOTO:UNSPLASH

  • Află ce să faci ca să ai cel mai tare 2019! Iată cele mai utile rezoluţii

related posts

Modifică setările cookies