Increderea in tine te face de neoprit! (P)


Inca nu e Anul Nou, deci parca nici timpul potrivit pentru rezolutii, promisiuni si asteptari mari de la tine insati. Poate nu e nici ziua ta, deci nici vorba de suflat in lumanari si de dorinte secrete. Dar, de fapt, cand e momentul propice pentru a te concentra, in sfarsit, pe tine si pe nevoile tale?


Inca din copilarie, tinerele sunt invatate ca trebuie sa fie altruiste si generoase, sunt incurajate sa se gandeasca intai la ceilalti si apoi la ele insele, sunt indemnate sa fie diplomate si precaute, in general pentru ca „asa le sta bine fetelor”. Ceea ce a inceput ca o serie de invataminte privind bunul simt a devenit ulterior o presiune sociala, un dicton pe care fetele si-l asuma si pe care-l urmeaza, uneori, fara sa se mai gandesca la ce-si doresc ele.

Chiar si adolescenta, perioada cea mai frumoasa din viata noastra, este adesea umbrita de o serie de inhibitii care ne impiedica sa facem ce ne dorim cu adevarat– potrivit unui nou studiu Always*: 72% dintre fete simt ca societatea le impune limite, dictandu-le ce ar trebui si n-ar trebui sa faca, 89% dintre fete considera ca sunt fortate sa se supuna modului in care o fata trebuie sa reactioneze si sa simta, iar 56% dintre fete isi pierd increderea in sine la pubertate, multe dintre ele nerecuperand-o complet niciodata.

Increderea in tine nu e ceva cu care te nasti, nici un lucru pe care fie il ai, fie nu, ci e un sentiment care trebuie deprins si exersat. Asadar, hai sa vedem impreuna care sunt cateva dintre cele mai la indemana mijloace prin care poti deveni mai stapana pe tine, mai multumita de propria persoana si, cu putin efort, o fata de neoprit! 

•    Experimenteaza! E important, uneori, sa te pui in situatii noi, sa primesti oameni noi in viata ta si, in general, sa iti pastrezi mintea deschisa. Cu cat experienta ta e mai bogata si mai diversa cu atat mai confortabila vei fi cu tine insati si cu cei din jurul tau. Nu te bloca daca nu iti iese din prima, ci ofera-ti timp sa te obisnuiesti cu o activitate sau cu o experienta noua;

•    Inconjoara-te de oameni pe care ii apreciezi. Iti va fi favorabil sa ai in jurul tau oameni pe care ii respecti, pe care ii admiri si indragesti. Ei pot fi o sursa de inspiratie pentru tine si te pot sustine, poate chiar fara sa stie, in demersul tau de a deveni un om mai puternic si mai increzator. Nu te uita de departe la oamenii pe care ii admiri, ci fa-ti curaj si invata de la ei. Lasa inhibitia si disconfortul deoparte si apropie-te de oamenii care simti ca te pot influenta pozitiv;

•    Doneaza o parte din timpul tau liber unei cauze caritabile. Cand faci fapte bune, simti ca pui umarul la construirea unei lumi mai bune si asta s-ar putea sa iti dea un sentiment de satisfactie pe care nu-l intalnesti adesea. Vazand ca ajutorul tau este apreciat si bine primit, vei afla ca poti avea un rol important in vietile celorlalti, poate chiar mai mare decat ai crezut vreodata. Iar micile bucurii pe care le faci altora sau pe care ti le daruiesti iti fac zilele mai senine, mai optimiste;

•    Invata din greseli. Lasa deoparte critica neconstructiva si da-ti un ragaz in care sa analizezi lucrurile la rece, sa cantaresti lucrurile cu intelepciune si sa planuiesti cum sa remediezi o situatie. Greselile noastre spun mereu ceva despre noi, iar modul in care alegem sa le intelegem, sa trecem peste ele, spune ceva despre ceea ce vrem sa devenim. Fiecare proces prin care trecem e un pas inainte spre autocunoastere, iar asta nu poate fi decat un lucru bun, nu-i asa?

•    Daca nu esti hotarata sa devii un om mai puternic si mai increzator, nicio zi nu pare potrivita pentru a incepe sa schimbi ceva. Dar daca esti hotarata, azi e cea mai buna zi. Primul pas pe care vei vrea sa il faci va fi sa constientizezi care iti sunt provocarile si care sunt resursele cu care pornesti la lupta. Curajul vine si pe parcurs, deci fii rabdatoare cu tine. 

Ca sa nu fii singura in acest demers, ia cu tine o prietena si deveniti impreuna de neoprit! Puteti incepe de aici:

 

*Studiul Always Confidence & Puberty Wave II a fost derulat folosind panelul Research Now, la care au participat 1.800 de persoane americane (1.300 de femei americane cu varste cuprinse intre 16 si 49 de ani si 500 de barbati americani din aceeasi categorie de varsta). S-a utilizat un esantion reprezentativ la nivel national de 1.000 de femei si 500 de barbati, precum si un esantion aditional de 150 de femei afro-americane si 150 de femei hispanice. Sondajul a fost realizat in perioada 5 decembrie 2014 - 12 decembrie 2014. 


Miscarea Always #CAOFATA este sustinuta de milioanele de fete din intreaga lume care dau expresiei #CAOFATA sensuri uimitoare. Campania Always lansata in iunie 2014 a fost inspirata de ideea ca inceputul pubertatii si prima menstruatie marcheaza momentul in care fetele au cel mai scazut nivel de incredere, precum si de faptul ca anumite cuvinte ofensatoare pot contribui la scaderea increderii de sine.

Campania a demonstrat efectul profund al expresiei „ca o fata” asupra increderii de sine inspirand astfel crearea unei miscari, care a inceput deja sa schimbe perceptia publica: dupa ce au vizionat filmul #CAOFATA, majoritatea persoanelor (76% dintre tinerele cu varste cuprinse intre 16 si 24 si 59% dintre barbati) au declarat ca videoclipul le-a schimbat perceptia asupra expresiei „ca o fata”*, conform Studiului Always Puberty & Confidence Wave II. 

related posts

Modifică setările cookies