Îți dorești, dar nu se întâmplă? Învață să manifești fericirea


Multe dintre noi ne informăm și căutăm mereu să devenim mai bune, mai frumoase, mai seducătoare, mai inteligente, dar, cu toate acestea, venim pe lume fără un manual de instrucțiuni. De aici, și teama de a nu greși. Iar după ce am greșit, frica de a încerca și de a persevera cască o prăpastie imensă între noi și dorințele noastre.

Tag-uri:

Emoțiile negative precum frustrarea, deznădejdea, lipsa iubirii de sine ne blochează calea spre reușită. Din păcate, multe dintre noi au impresia că doar unele persoane au șansă la o viața fericită, dar uită că fericirea este înțeleasă diferit de fiecare; iar această presupunere este una cât se poate de falsă.

Iată un scurt ghid semnificativ cu sugestii pe care să le pui în practică de azi pentru a trăi cât mai frumos și cât mai plenar viața:

Fii conștientă

Mulți terapeuți și psihologi sunt de părere că, pentru a atinge țelul dorit, trebuie să fim conștiente de ceea ce ne dorim cu adevărat. Pe scurt, află cine ești, fără filtre și bariere, iar apoi treci la acțiune!

Dar, cu toate acestea, majoritatea oamenilor vor să aibă o zână magică sau un duh al lămpii fermecate, la care să se plângă și care să le rezolve instant problemele. Viața nu funcționează așa. Conștientizarea sinceră a faptului că ai un blocaj și încercarea onestă de a trece la acțiune este calea spre succes. Așa că alege să fii conștientă, iar apoi acționează.

 

Trăiește viața

Dacă după serviciu nu faci altceva decât să te pui în fața televizorului și să urmărești seriale pe Netflix, nu îți schimbi în bine viața. Bineînțeles, pasivitatea este o alegere, dar, nu duce niciunde. Ieși din casă și întâlnește-te cu prietenii la un pahar de vin după program, citește o carte, fă mișcare în aer liber. 

Sau poți începe cu schimbări mici, precum cele din rutina zilnică de îngrijire sau cele ale stilului vestimentar. Cumpără-ți rochii vaporoase și jucăușe, în culori vii. Învață să accesorizezi ținuta cu inele din aur sau cercei cu perle. Micile detalii îți cresc încredere în propria persoană, te fac mai curajoasă, mai pregătită pentru oportunități noi. Încearcă să faci opusul lucrurilor cu care te-ai obișnuit deja; ușor, dar sigur vei vedea rezultatele.

 

Amintește-ți frumos

Creierul ne poate juca feste, dar, dacă învățăm să-l înțelegem, nu ne mai lăsăm păcălite de el. Ai observat că tindem să ne aducem aminte lucrurile mai puțin plăcute și să le asociem cu emoții grele, negative?

Schimbă-ți rutina, așa cum ai învățat mai devreme și concentrează-te pe lucrurile frumoase care ți s-au întâmplat de-a lungul timpului. Toate victoriile de care ai avut parte, relațiile frumoase pe care le-ai construit de-a lungul vremii cu oameni dragi, locurile pe care le-ai vizitat, cunoașterea pe care ai dobândit-o sunt comori neprețuite pentru care trebuie să fii recunoscătoare destinului. 

Amintește-ți frumos, practicând recunoștință pentru tot ce te înconjoară. Pozitivismul este demonstrat științific, iar tu știi deja asta. Nu îți rămâne decât să fii dornică de schimbare, conștientă de tine și de ceea ce îți dorești și pregătită oricând să înfrunți viața și să descoperi fericirea.

Poți, de altfel, să participi la seminarii sau la cursuri de coaching și dezvoltare personală. Acestea îți vor aduce doar beneficii, atât în viața profesională, cât și în cea personală. Nu ezita să cauți ajutorul pentru a-ți crește motivația. Pune-te în situații noi și cunoaște oameni noi. Vei descoperi fericirea în lucrurile simple și diverse, practicate cu regularitate.

related posts

Modifică setările cookies