Ora de vară 2019. Când se dau ceasurile înainte


Anul acesta, trecerea la ora de vară va avea loc pe 31 martie, în ultima duminică din această lună. 


Astfel, ora 03.00 va deveni ora 04.00. 

Ideea trecerii la ora exactă de vară ii apartine celebrului om de știință Benjamin Franklin și provine din secolul al XVIII-lea.

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în anul 1917, în timpul Primului Război Mondial. 

După răzbboi, s-a decis renunțarea la ora de vară, însă aceasta  a fost reintrodusă în anul 1932- motivukl fiind același, economia la electricitate. 

În 1943 s-a renunțat din nou la ora de vară. Aceasta  a fost reintrodusă în România în 1979. 

 

Anul trecut, Comisia Europeană a propus renunțarea la schimbarea orei în Europa. Această măsură ar putea să intre în vigoare începând toamna acestui an.  Statele memebre al Uniunii Europene vor avea libertatea de a alege dacă doresc să aplice permanent ora de vară sau ora de iarnă. 

Până în luna aprilie a acestui an,  fiecare țară va trebui să decidă în acest sens.  Astfel, ultima trecere obligatorie la ora de vară va avea loc duminică, 31 martie 2019. 

 

Vezi mai jos un material despre Școli repetente la igienă

FULLSCREEN
Ora de vară 2019. Când se dau ceasurile înainte
  • /


related posts