Se simt sau nu amenintati barbatii de femeile de succes? Ce a dezvaluit un studiu recent


Un studiu stiintific a demonstrat recent un lucru de care multe dintre noi ne temeam: atunci cand avem succes (indiferent pe ce plan), partenerul nostru se simte amenintat de noi.


Psihologii Kate Ratliff de la Universitatea din  Florida si Shigehiro Oishi de la Universitatea din Virginia au realizat 5 experimente diferite cu 896 de participanti per total, pentru a vedea cum sunt afectati barbatii din relatii heterosexuale de succesul partenerlor lor. Rezultatele au fost publicate in revista "Journal of Personality and Social Psychology " din august 2013.

Intr-unul dintre experimente, cercetatorii au cerut unui numar de 32 de cupluri sa faca un test care le-ar fi masurat coeficientul de inteligenta. Testele nu au fost evaluate, dar barbatilor li s-a spus ca partenerele lor s-au clasat fie in top 12% dintre participate, fie in ultimele 12%.

Barbatii care au crezut ca partenerele lor s-au clasat in top 12% au obtinut rezultate mai slabe la un test de stima de sine decat cei care credeau ca iubitele/sotiile lor s-au clasat pe ultimele pozitii. Astfel, cu cat mai inteligente pareau a fi partenerele lor, cu atat mai prost se simteau barbatii in legatura cu ei insisi.

Un alt experimenta a implicat un test online la care au fost supusi 657 de participanti. Cei 284 de barbati au fost rugati sa-si aminteasca un moment in care partenerele lor au avut succes intr-un domeniu, apoi au fost supusi unui test de stima de sine. Rezultatele au aratat ca, indiferent de tipul de succes al femeilor, barbatii s-au simtit prost dupa ce s-au gandit la realizarile lor. Acest lucru a fost cu atat mai evident in cazurile in care femeile au avut succes intr-un domeniu in care barbatii au esuat.

"E firesc ca un barbat sa se simta amenintat daca iubita lui are rezultate mai bune decat el intr-un lucru pe care il fac impreuna, cum ar fi sa incerce sa slabeasca", a explicat unul dintre psihologi in comunicatul de presa. "Dar aceasta cercetare a demonstrat ca barbatii interpreteaza automat succesul partenerului ca esecul lor, chiar daca nu sunt in competitie directa".

Ce parere ai despre acest studiu? Ai simtit vreodata ca iubitul tau s-a simtit amenintat de tine cand te-ai bucurat de succes social sau profesional?

related posts

Modifică setările cookies