7 idei de supraviețuire. Cum îți păstrezi veniturile pe timp de pandemie


Exceptând criza de ordin medical a persoanelor afectate în mod direct de coronavirus, pandemia lovește indirect și în buzunarele celor obligați să stea în case.


E un context complicat, în care fiecare persoană își analizează veniturile și încearcă să compenseze într-un fel sau altul eventualele pierderi bugetare. Iată o scurtă selecție de idei pentru cei care vor să facă bani în perioda de distanțare socială:

*Part-time la farmacii sau magazine alimentare. Criza de personal din aceste două domenii se va adânci în perioada imediat următoare, astfel că poți aplica pentru un job de scurtă durată (inclusiv noaptea sau în weekenduri), evident dacă deții și calitățile necesare.

*Fă curățenie și vinde ce nu ai nevoie. Un triaj la sânge al lucrurilor personale (o haină, un telefon, un laptop sau chiar o rochie de mireasă) te poate ajuta să le comercializezi online, pe diversele site-uri specializate.

*Poți avea grijă de copiii altora. Fii foarte atent în jurul tău (în bloc sau în cartier), sigur mai există persoane care n-au cu cine să-și lase copiii acasă.

*Oferă-ți opinia pentru sondaje. Nu e o activitate extrem de bănoasă, dar trebuie să știi că există asemenea oferte de a răspunde  online la anumite sondaje de opinie.

*Fă tutoriale pe internet. Analizează-ți foarte bine abilitățile, chiar dacă n-au nici o legătură cu meseria de bază. În spațiul virtual sunt persoane dispuse să plătească pentru un asemenea ajutor.

*Nu renunța la investiții și proprietăți. A vinde în acest moment nu e o idee strălucită, astfel că te poți considera câștigător în cazul în care reziști tentației.

*Sondează mai bine piața. Orice ai vrea să cumperi, se presupune că în aceste zile ai mai mult timp la dispoziție pentru a lua decizia financiară cea mai bună. Astfel, nu ezita să rezervi mai mult timp activității de căutare.

Foto Shutterstock

Doctor de bine - Informaţii utile despre coronavirus

related posts

Modifică setările cookies