Care sunt cele mai periculoase dulciuri pentru dinti. Ce trebuie sa stii pentru o igiena orala impecabila


Anumite dulciuri pot cauza mai multe probleme la nivelul cavitatii bucale, iar printre acestea se numara bomboanele tari sau lipicioase, cele care se dizolva incet prin intermediul salivei, cum sunt acadelele, dropsurile, fructele uscate, stafidele invelite in ciocolata sau batoanele pentru sportivi.


Dr. Andra Custura iti spune ce impact are consumul mare de dulciuri asupra dintilor. ”De fiecare data cand o bacterie intra in contact cu zaharul in interiorul cavitatii bucale se formeaza acidul care ataca dintii pentru cel putin 20 de minute. Iar bacteriile care cauzeaza cariile se gasesc preponderent in dulciuri si bauturi carbogazoase. Cariile sunt cauzate de acesti agenti patogeni care distrug structura dintelui si afecteaza atat smaltul, cat si stratul interior al dintelui. S-a demonstrat ca zaharurile rafinate duc la o crestere accelerata a degradarii danturii, in vreme ce carbohidratii complecsi sunt asociati cu o rata mai scazuta a producerii cariilor dentare”, explica dr. Andra Custura.

Principalul dusman al sanatatii orale este placa bacteriana. Alimentele consumate vin in contact cu gingiile si bacteriile din gura, iar in lipsa periajului, se acumuleaza pe dinti placa bacteriana. Aceasta se hraneste cu amidonurile si zaharurile ce se regasesc in multe alimente, iar in aceasta combinatie, produce un acid ce ataca smaltul dintilor si duce la aparitia cariilor.

”Pentru a-ti pastra o buna sanatate orala, este nevoie sa-ti periezi dintii de cel putin doua ori pe zi, iar atunci cand mananci dulciuri, ar fi indicat sa o faci imediat dupa. Nu uita sa folosesti ata dentara si apa de gura, sa limitezi consumul de snack-uri cum sunt bomboanele, covrigeii si chipsurile si sa mergi la dentist pentru controale regulate si detartraj”, adauga dr. Andra Custura.

related posts

Modifică setările cookies