Cat de departe sunt dispuse femeile sa mearga pentru a se mentine in forma


Credeai ca un antrenament obisnuit la sala e suficient pentru a te mentine in forma? Noua fita in materie de fitness reuseste sa schimbe toate principiile. Femeile care vor cu adevarat sa aiba un corp de invidiat sunt dispuse chiar sa se inroleze in armata. Intr-o armata in care exercitiile fizice sunt la ordinea zilei, bineinteles. 


Army Boot Camp este o misiune speciala pentru cresterea rezistentei fizice, in care, surprinzator, femeile se inscriu din proprie intiativa. Ideea care sta la baza conceptului este simpla: echipele de cate cinci persoane sunt conduse de un antrenor, denumit sergent, iar regulile care trebuie respectate sunt demne de un program real din armata. 

Pentru a-ti face o idee despre ce se intampla acolo, iti prezentam echipa formata din Adriana, Oana, Gabriela, Raluca si Andrei. Dupa cum vezi, femeile conduc in acest grup, semn ca putem concura cot la cot cu barbatii. Robert Dinescu, antrenor la World Class conduce antrenamentul, care nu se desfasoara intr-o sala luxoasa de sport, ci in natura.

"Am ales ca misiunea sa aiba loc pe munte, pentru ca acolo am avut conditii dure in care am efectuat exercitiile si am avut de asemenea toate formele de relief pentru un efort sustinut: munte, padure, apa, busteni taiati, pietre, dealuri si am avut parte si de aerul curat”, ne informeaza sergentul Robert Dinescu. El adauga ca antrenamentul, care a inceput la ora 6 dimineata si care a durat pana dupa-amiaza, a inclus exercitii care nu se pot efectua intr-o sala de fitness si care, in aer liber, necesita un plus de efort si implicit rezistenta.

"Am inceput dimineata putin dupa ce s-a crapat de ziua, prin efectuarea controlului respectarii de catre militari a disciplinei militare, a regulilor de tinuta militara si salut militar si am continuat prin antrenarea trupei in garnizoana. Ne-am pregatit in conditii dure,", spune Dinescu.

Vezi in galeria foto la ce probe au fost supuse participantele si scrie-ne la rubrica de comentarii daca te-ai inscrie intr-un astfel de program doar pentru a te mentine in forma! Merita un corp perfect astfel de sacrificii?

FOTO: Dragos Toader

related posts

Modifică setările cookies