Câte dintre decesele cauzate de COVID-19 s-ar fi putut produce oricum în aceeași perioadă, la anumiți pacienți?


În plină pandemie de coronavirus, statisticienii încă se întreabă în ce măsură COVID-19 reprezintă în sine un risc major de mortalitate, sau, de fapt problema legată de acest virus e doar morbiditatea ridicată, care trebuie cu orice preț evitată. 


Într-un material BBC, Sir David Spiegelhalter, profesor statistician la Universitatea Cambridge, afirmă că “Foarte mulți oameni care vor muri de Covid-19 ar fi decedat în aproximativ aceeași perioadă în urma patologiilor deja existente. Cu toate acestea, e imposibi să știi cu exactitate cât la sută dintre decese s-ar fi produs oricum.”

Tot pentru BBC, profesorul Neil Ferguson, de la Imperial College London, a precizat că, din punctul său de vedere, din totalul pacienților decedați și diagnosticați în prealabil cu coronavirus, două treimi ar fi decedat oricum din cauza patologiilor deja existente și/sau a vârstei înaintate. 

În același timp, într-un articol publicat de Universitatea Cambridge, se arată, în baza unor statistici, că, dacă răspândirea virusului nu ar fi controlată în niciun fel, s-ar putea ajunge într-o săptămână sau două la un risc de deces existent într-un an fără pandemie în Marea Britanie. Potrivit articolului, acesta este și motivul pentru care răspândirea virusului trebuie ținută sub control. 

În condițiile în care specialiștii nu au ajuns încă la o concluzie comună și argumentată, pentru că asta cere timp fizic, cea mai bună măsură este prevenția, care le dă timp medicilor și cercetătorilor să înțeleagă în detaliu modul în care noul coronavirus acționează. 

#StaiAcasă-Arată că îți pasă! 

FOTO: SHUTTERSTOCK

  • Câte dintre decesele cauzate de COVID-19 s-ar fi putut produce oricum în aceeași perioadă, la anumiți pacienți?

related posts

Modifică setările cookies