Ce gest a făcut Ramona Bădescu pentru români! A fost lăudată și de presa din Italia!


Trăiește de 30 de ani în Italia, la Roma, dar nu a uitat nicio secundă că e româncă! Ramona Bădescu  este solidară cu noi toți, știe prin ce trec românii, deși în Italia este mult mai gravă situația generată de Coronavirus.

Tag-uri:

La sfârșitul săptămânii trecute, vedeta a trimis în țară, din Italia, o mașină plină cu măști de protecție și ouă de ciocolată. Acestea au fost descărcate la Primăria Capitalei și însoțite de o scrisoare oficială, către Primarul Gabriela Firea.

Stimată Doamna Primar General, 

Înainte de toate aș dori să vă salut cu respect și  să vă asigur că, deși sunt în Italia, gândul meu este aproape de cei dragi de acasă.

Trăim cu toții un moment dificil, Italia fiind grav afectată de acest virus. Noi încercăm să ieșim din această pandemie respectând regulile impuse. 

Știu că în București situația nu a fost atât de gravă datorită promptitudinii dumneavoastră și a autorităților care au acționat cu fermitate pentru limitarea difuzării acestui virus. Cu toate astea, consider că orice ajutor este binevenit și doresc ca dumneavoastră să distribuiți măștile trimise de mine, acolo unde este necesar. Fiind de puțin timp mămica unui băiețel jumătate român și jumătate italian trimitem, alături de un gând bun, ouă de ciocolată ca să “îndulcim”  puțin situația unor copii din București.

Vă dorim tuturor sărbători fericite și  să ne îmbrățișăm cât de curând. Paște fericit!”, a fost scrisoarea Ramonei Bădescu, care a ajuns la Primarul General al Municipiului București Gabriela Firea. 

Gestul Ramonei Bădescu a fost apreciat, la rândul său, de Primarul General al Municipiului București Gabriela Firea, care a asigurat-o pe vedetă că, prin intermediul  Direcție Generale de Asistență Socială București, măștile de protecție și ouăle de ciocolată trimise de actriță vor ajunge acolo unde este cea mai mare nevoie.

În plus, Ramona Bădescu  nu a făcut un gest doar pentru țara ei natală ci și pentru cea care a adoptat-o.  Astfel, Ramona a trimis înainte de Paștele Catolic o mașină cu 400 de ouă de ciocolată colorate la un spital cunoscut din Italia -  Bambin Gesu, pentru a readuce zâmbetul pe buze copiilor aflați la secția de oncologie, care poartă mască din alte motive de sănătate decât cele cauzate de Coronavirus. 

Ramona Bădescu este izolată de mai bine de o lună la domiciliul său din Italia, acolo unde îl crește în maximă discreție și cu cea mai mare grijă, având în vedere situația actuală de criză din Italia, pe fiul său de aproape 7 luni. Nu își ascunde îngrijorarea față de semenii ei, mai ales că părinții ei, care sunt în vârstă, sunt în țară, la Craiova, orașul său natal, și se gândește la ei, cu îngrijorare, deși vorbesc zilnic la telefon și se văd pe Facetime.

  • Ce gest a făcut Ramona Bădescu pentru români! A fost lăudată și de presa din Italia!

related posts

Modifică setările cookies