Cum arată cel mai gras băiețel din lume, după ce a slăbit mai bine 100 de kilograme


Arya Permana, acum în vârstă de 15 ani, cântărea la 11 ani nu mai puțin de 192 de kilograme, doar că acum, datorită unei diete stricte și a unui regim de exerciții fizice, a ajuns la 82 kg.


Adolescentul, originar dintr-un mic sat din Indonezia, a devenit virat acum cinci ani, când la doar 9 ani, avea o greutate de 127 de kilograme.

Era atât de mare încât nici nu se putea spăla normal, așa că făcea baie afară, într-o piscină. Nu se putea duce la școală pentru că nu putea face câțiva pași fără să-și piardă respirația. Nicio piesă vestimentară nu-l încăpea, așa că se înfășura într-un sarong și își petrecea ziua devorând junk food.

După spusele lui, mâncarea preferată erau tăițeii instant. 

Dar, cu ajutorul unei diete supravegheate și al unui plan de exerciții fizice - plus o operație gastrică -  Arya a slăbit în trei ani mai bine de 100 de kilograme.

La ora actuală, merge 3 kilometri pe zi, practică baseball și alte sporturi, se poate cățăra în copaci și poate merge pe motocicletă. 

De asemenea, Arya s-a întors la școală, să studieze și declară că este încântat. ”În 2015, nu credeam că toate aceste lucruri sunt posibile sau că pot slăbi vreodată. Acum mă simt mai bine, foarte diferit”. 

Foto: Getty

Întrebarea Mesei Rotunde cu IHATEPINK: Ce propunere are pentru Alina Eremia, Mimi si Cristina Ich?

  • Cum arată cel mai gras băiețel din lume, după ce a slăbit mai bine 100 de kilograme

related posts

Modifică setările cookies