Cum să treci cu bine peste sezonul gripal dacă ești însărcinată


În timpul sarcinii sunt o sumedenie de lucruri pe care nu poți să le faci sau, dimpotrivă, trebuie neapărat să le faci. Printre ele se numără și atenția sporită la factorii care îți pot amenința sarcina.


Dacă ești însărcinată ai primit, mai mult ca sigur, cele mai prețioase sfaturi de la medicul curant. Știi deja că trebuie să o lași mai moale cu efortul fizic, să renunți la alcool și la fumat, să bei mai puțină cafea și să-ți iei vitaminele din perioada prenatală. Dar, în sezonul gripei și virozelor trebuie să fii cu ohii-n patru pentru a nu periclita sarcina.

Cum eviți gripa

Primul lucru care te ține la distanță de gripă este să te ferești de locurile aglomerate, unde virusul gripal se poate răspândi cu ușurință: metrou (la orele de vârf), în mijloacele de transport în comun de suprafață, în săli de așteptare aglomerate. Dar, având în vedere că ești o persoană activă, care merge la serviciu până în ultima lună de sarcină, ai putea alege varianta vaccinării antigripale. 

Citește și: Este OFICIAL! În România a fost declarată epidemie de gripă

Deși vaccinul antigripal este recomandat în sarcină încă din 2012, mulți medici din România merg pe vechile recomandări, de a nu alege imunizarea. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, vaccinul antigripal injectabil este sigur în orice trimestru de sarcină. Femeile care se află în al treilea trimestru sunt expuse mai mult riscului de a contracta virusul gripal, astfel că imunizarea este recomandată.

Cele mai multe femei însărcinate aleg să nu facă vaccinul, pe motiv că acesta va fi dăunător fătului, însă medicii desființează acest mit.

„Vaccinul antigripal ajunge în placentă și în laptele matern. Beneficiul se transferă și la făt, care primește astfel imunitate dacă mama se vaccinează. Și, știm cu toții, mamele ar face orice pentru copiii lor”, spune dr. Nicole Bullock, asistent universitar la centrul științific al Universității North Texas.

Medicul spune că femeile însărcinate au o imunitate mai scăzută, motiv pentru care le recomandă să facă tot posibilul să se protejeze de răceală și gripă. Dr. Bullock spune că privește cu reticență spray-urile nazale pentru gripă, care sunt varianta fără durere a vaccinului antigripal. Motivul este că varianta nazală conține un virus viu atenuat, pe când vaccinul injectabil utilizează un virus inactivat.

Cum recunoști gripa

Virusul gripal nu te pune doar pe tine la risc, ci și pe copilul tău încă nenăscut. Medicii spun că riscul de avort spontan, naștere prematură și chiar moarte fetală este ridicat în cazul femeilor însărcinate care nu se protejează corespunzător în timpul sarcinii. De aceea, spun specialiștii, este foarte important să poți deosebi o banală răceală de o gripă periculoasă.

Gripa este o boală infecţioasă, foarte contagioasă, produsă de virusurile gripale, de tip A, B şi C. Tipurile şi subtipurile din grupa B şi C se întâlnesc exclusiv la om, în timp ce tipul A poate să apară şi la păsări. Gripa se transmite pe cale aeriană, prin picăturile de salivă ale bolnavilor, atunci când aceștia tuşesc. 

Afecțiunea debutează brusc, cu febră mare, frisoane, dureri de cap, secreții nazale, tuse uscată urmată de tuse cu secreții, oboseală, somnolență, dureri în gât, dureri musculare.

Răceala are manifestări asemănătoare, dar mai blânde decât ale gripei și prezintă un risc de răspândire mai mic. Răceala debutează mai lent, cu febră mica, dureri și usturime în gât, secreții nazale abundente și dureri de cap. 

Dr. Ana Culcer, despre importanța vaccinului antigripal

Cinci mituri legate de gripă și vaccinul antigripal

Vaccinarea antigripală anuală îmi slăbește sistemul imunitar – FALS

În realitate, toți oamenii care vor să se protejeze în fața gripei trebuie să se vaccineze în fiecare an, mai ales că virusuile gripale suferă adesea mutații. Vaccinurile injectabile conțin tulpini inactive ale virusurilor care s-au manifestat cel mai mult în sezoanele anterioare.

Vaccinarea nu e recomandată femeilor gravide – FALS

Organizația Mondială a Sănătății insistă pentru vaccinarea antigripală a femeilor însărcinate. Conform medicilor, vaccinul se poate face în orice trimestru de sarcină.

Dacă sunt alergic nu pot face vaccinul – FALS

Afirmație parțial adevărată. Vaccinul poate fi administrat și persoanelor care au diverse alergii, însă e important să anunțați medicul. El va decide dacă vaccinul poate cauza efecte adverse ca urmare a alergiilor cunoscute.

Imunizarea mă îmbolnăvește de gripă – FALS

Ceea ce a fost creat pentru a te proteja de o boală nu te poate îmbolnăvi de acea afecțiune. Vaccinul antigripal injectabil nu poate provoca gripă deoarece conține un virus inactiv.

N-am avut niciodată gripă, deci n-am de ce să mă tem – FALS

Oamenii se pot îmbolăvi de gripă de mai multe ori pe parcursul vieții, iar dacă nu au făcut-o până acum nu înseamnă că sunt într-o zonă sigură.   

FULLSCREEN
Cum să treci cu bine peste sezonul gripal dacă ești însărcinată
  • /


related posts