Depisteaza la timp daca esti infectata cu virusul HPV. Poti face cancer!


Cancerul de col uterin ocupa locul doi ca frecventa intre afectiunile maligne de care se imbolnavesc  femeile cu varste intre 30 si 50 de ani in intreaga lume. In 99,7% din cazuri este cauzat de infectia persistenta cu tulpinile HPV cu risc crescut (HPV HR).
 


Infectia cu HPV este cea mai frecventa boala cu transmitere sexuala si se estimeaza ca 70% din femeile active sexual se infecteaza cu HPV. De cele mai multe ori infectia este asimptomatica si tranzitorie, in special la populatia tanara si 80% din cazuri se rezolva spontan in decurs de 2 ani. Totusi un numar mic, dar important, de infectii HPV HR progreseaza catre cancer cervical.

Femeile care au fost depistate cu cancer de col aveau leziuni atacate de HPV. S-a ajuns la concluzia ca HPV-ul este cauza unui cancer de col. Este foarte important ca femeia sa fie consultata si sa fie la timp diagnosticata.
Din fericire avem la dispozitie acel vaccin HPV, despre care trebuie sa stiti ca este un vaccin ca orice alt vaccin. Este contra unor virusi care produc cancer de col. Nu trebuie sa ne speriam de acest vaccin. Din pacate aveam doar 4 tulpini de HPV, speram ca o sa apara si alte vaccinuri
”, spune medicul ginecolog Indiana Dinca.

Dr. Dinca spune ca vaccinul se poate face pana la varsta de 45 de ani. „Acest vaccin se face de obicei fetitelor care nu si-au inceput viata sexuala, dar se pot vaccina si femeile pana la 45 de ani. Vaccinul protejeaza fiindca el produce o cantitate mult mai mare de anticorpi decat ar forma organismul nostru”, mai spune Indiana Dinca.

Rata de mortalitate cauzata de cancerul de col uterin a scazut in ultimii ani in tarile dezvoltate , ca rezultat al depistarii precoce si a modernizarii mijloacelor de tratament. La ora actuala metodele folosite pentru identificarea HPV in celulele afectate se bazeaza pe identificarea acizilor nucleici virali.

Cea mai folosita metoda este identificarea ADN-ului viral. ADN HPV semnaleaza numai prezenta infectiei cu HPV, infectie care poate fi tranzitorie, fara risc de progresie catre cancerul de col uterin. Pentru ca transformarea maligna sa aiba loc este necesara infectia persistenta cu HPV cu exprimarea oncoproteinelor E6 si E7.  Cea mai noua metoda se bazeaza pe identificarea ARN-ului pentru oncogenele E6/E7 ale HPV.

Studiile arata ca, desi in Romania 6 femei mor zilnic din cauza cancerului de col uterin, 54% dintre romance constiente de maladie considera ca nu se vor imbolnavi.

La nivel national, doar 2% dintre femei cunosc faptul ca virusul numit HPV este responsabil de aparitia cancerului de col uterin.Cancerul  de col uterin este o maladie care, descoperita la timp, ofera un procent semnificativ de vindecari.

Poti face toate testele necesare pentru depistarea acestui virus la Centrul Medical Matei Basarab.
 

related posts

Modifică setările cookies