După falsul chirurg estetician a apărut și falsul stomatolog, un zidar cu opt clase


După ce scandalul cu italianul Matteo Politi, care s-a drept chirurg estetician și a profesat ilegal această meserie în țara noastră a luat amploare, a mai fost descoperit un caz asemănător. 


Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Ilfov, de profesie zidar și care a abosolvit doar opt clase, se dădea de mai mulți ani drept medic stomatolog. 

Poliţiştii din judeţul Ilfov au demarat în acest weekend percheziţii la domiciliul bărbatului, potrivit site-ului Adevarul. Reprezentații Poliției au spus că unii dintre clienții bărbatului au devenit circumspecți cu privire la medicul lor stomatolog după ce au văzut la televizor cazul falsului chirurg estetician din Italia.

„Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov efectuează o percheziţie domiciliară în comuna Gruiu, din judeţul Ilfov, la locuinţa unui bărbat bănuit de săvârşirea infracţiunii de exercitarea unei profesii fără drept. Bărbatul bănuit, în vârstă de 50 de ani, ar fi desfăşurat activităţi specifice profesiei de dentist, pentru locuitorii comunei Gruiu, fără a avea acest drept.”, au transmis reprezentanții Poliţiei într-un comunicat de presă.

Oficialii Colegiului Medicilor Dentişti au declarat pentru Adevărul că bărbatul nu figurează în evidenţele lor şi nu are niciun fel de licenţă pentru practicarea meseriei. 

Vezi și:

Cât cerea falsul chirurg estetician pentru un implant mamar, o rinoplastie și o liposucție

Matteo Politi a apărut în atenția presei săptămâna trecută, când jurnaliștii au descoperit că pretindea că e chirurg estetician. El pretindea că operează în baza unei diplome de absolvire obținute în străinătate și recunoscută de Ministerul Educației din România. 

Zilele trecute au ieșit la iveală și prețurile exorbitante pe care falsul chirurg le cerea pentru intervențiile sale mai mult sau mai puțin reușite. 

Astfel, pentru un implant mamar cerea 2.500 de euro, pentru o rinoplastie 1.500 de euro, iar pentru o liposucție doar 800 de euro. 

Vezi și:

În faţa procurorilor, falsul chirurg a adus câteva documente care să-i dovedească studiile: diploma de la Facultatea de Medicină din Pristina şi un atestat, emis de Ministerul Educaţiei în luna aprilie 2018, prin care i s-ar recunoaşte diploma din Republica Serbia. 

Pe de altă parte, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a spus că analizează modul în care Ministerul Educației a tratat această echivalare a diplomei false. 

Matteo Politi se află în acest moment în custodia Poliţiei, e acuzat de înşelăciune, urmând să fie adus în faţa judecătorului cu propunere de arestare preventivă. 

related posts

Modifică setările cookies