Femeile care se lasa de fumat inainte de 40 de ani traiesc mai mult. Cum iti prelungesti viata daca renunti la tigari


Femeile care renunta la fumat inainte de a implini varsta de 40 de ani traiesc in medie cu noua ani mai mult, afirma autorii unui studiu realizat pe un esantion de peste un milion de fumatoare.


Renuntand la fumat inainte de varsta de 40 de ani, femeile pot sa traiasca cu noua ani mai mult decat cele care continua sa fumeze, chiar daca speranta de viata a fostelor fumatoare ramane inferioara sperantei de viata a femeilor care nu au fumat niciodata, afirma autorii acestui studiu, potrivit lefigaro.fr.

3 motive sa renunti la alcool, tigari si medicamente in timpul sarcinii

Studiul, publicat in revista medicala britanica Lancet, a fost realizat pe un esantion de 1,2 milioane de femei britanice, care au fost recrutate pentru aceasta cercetare intre anii 1996 şi 2001 si monitorizate pana in 2011. Femeile cu varstele cuprinse in intervalul 50-65 de ani au fost chestionate in legatura cu stilul lor de viaţa si cu starea lor de sanatate, la intervale de trei ani. Dintre ele, 20% erau fumatoare, 28% erau foste fumatoare, iar 52% nu fumasera niciodata.

Rezultatele au aratat ca fumatoarele traiesc in medie cu 11 ani mai putin decat femeile care nu au fumat niciodata, avand un risc de deces inainte de varsta de 70 de ani de 24%. Pentru nefumatoare, acest risc este de doar 9%.

Cercetatorii britanici au dorit mai ales sa afle ce se intampla cu femeile care au renuntat la fumat, la diverse varste din vietile lor. Ei au descoperit astfel ca, renuntand la fumat inainte de 40 de ani, femeile pot sa "recastige" peste noua ani de viata, sau chiar 10 ani de viata, daca renunta la fumat inainte de varsta de 35 de ani.

"Indiferent daca sunt barbati sau femei, persoanele care renunta la fumat la o varsta mijlocie vor caştiga in medie 10 ani de viata", a subliniat unul dintre autorii studiului, Richard Peto, profesor la Universitatea Oxford.

"Acest fapt nu inseamna insa ca femeile pot sa fumeze fara niciun fel de pericol pana la 40 de ani si sa renunte apoi la acest viciu, intrucat ele pastreaza in deceniile urmatoare un risc de mortalitate mai mare cu peste 20% fata de cel al femeilor care nu au fumat niciodata", a explicat acelasi cercetator.

Decesul prematur al femeilor fumatoare este cauzat in principal de cancerul pulmonar si de afectiunile respiratorii cronice, ca si de maladiile cardiovasculare.

Pentru femeile care renunta la fumat intre 45 de ani si 55 de ani, riscul de deces prematur este mai mare cu 56% faţa de cel asociat femeilor nefumatoare, insa ele caştiga totusi inca 6-7 ani de viata suplimentari, in raport cu cele care continua sa fumeze. Daca se compara fumatoarele care continua sa fumeze si femeile care nu au fumat niciodata, riscul global de deces prematur este de trei ori mai mare.

Riscul creste in funcţie de numarul de tigarete fumate in fiecare zi si in functie de varsta la care femeile au inceput sa fumeze. Cele care au inceput inainte de varsta de 15 ani prezinta cel mai mare risc de deces prematur, cauzat in principal de cancerul pulmonar.

sursa: mediafax

  • Femeile care se lasa de fumat inainte de 40 de ani traiesc mai mult. Cum iti prelungesti viata daca renunti la tigari

related posts

Modifică setările cookies