La 98 de ani, actrița Betty White dezvăluie secretul longevității


Recent, actrița americană Betty White a împlinit 98 de ani, iar felul în care arată și se simte la această vârstă i-a făcut pe mulți fani să se întrebe care este secretul ei.


Se pare că, pentru Betty White, ”fântâna tinereții” ar fi, în propriile cuvinte, vodca și crenvurștii.

Citește și: Cele mai scumpe nunți. Câți bani au cheltuit Brad Pitt și Kim Kardashian pentru ceremoniile lor 

Într-un interviu pentru o revistă americană, aceasta a vorbit despre lucrurile care o mențin tânără. Aceasta a recunoscut că este norocoasă să fie sănătoasă la o vârstă atât de înaintată, iar printre secretele ei se numără și faptul că se trezește în fiecare zi devreme, își găsește întotdeauna ceva de făcut și nu se gândește niciodată prea mult la problemele ei. 

Cât privește dieta care a ajutat-o să se mențină până la această vârstă, Betty White a precizat că adoră ”votca și crenvurștii. Probabil în această ordine”.

Betty White s-a născut pe 17 ianuarie 1922. De-a lungul carierei sale, a câștigat șapte premii Emmy și a fost nominalizată de 20 de ori pentru aceleași premii.

În mai 2010 a devenit cea mai în vârstă gazdă a show-ului Saturday Night Live. Este cunoscută pentru afecțiunea sa față de animale, de altfel conduce și anumite organizații de profil.

Foto: Profimediaimages.ro, Getty

LA PERETE cu Dr. Costin Militaru - Medicul care foloseste marijuana in tratarea cancerului


  • La 98 de ani, actrița Betty White dezvăluie secretul longevității

related posts

Modifică setările cookies