Lupta cu cancerul în 6 imagini impresionante surprinse de Mihaela Noroc: "E semnul meu de învingătoare”


Cel mai bun tratament împotriva cancerului este prevenția, conform ghidurilor acceptate internațional. Mai mult, starea psihică a pacientului și suportul emoțional pe care îl primește sunt la fel de importante ca aparatura de ultimă generație și experiența medicilor supraspecializați, spun aceleași ghiduri.


În acest context, Asociația Medisprof, lansează astăzi campania de prevenție a cancerului ”De departe, cea mai frumoasă!”, susținută de Farmec, în cadrul căreia șase paciente vorbesc despre momentele dificile prin care au trecut și își arată cu mândrie cicatricile într-un pictorial impresionant semnat de Mihaela Noroc, în speranța că vor inspira și alte femei.

Când putem să #Vorbimdesprecancer?

Prevenția cancerului nu și-a făcut până acum loc în lista de priorități a autorităților. Discuția încă este considerată a fi prea intimă pentru a fi abordată în programa școlară și, uneori, prea deplasată pentru a fi purtată în familie. Un control de rutină ajunge astfel să fie amânat din teama unui diagnostic care încă pare o sentință: cancer. Toate acestea, în timp ce în România, cancerul de sân reprezintă principala cauză de mortalitate la femei , această afecțiune reprezentând 16% din totalul deceselor cauzate de cancer. În plus, anual, peste 1.800 de femei mor  din cauza cancerului de col uterin incidența fiind de 2,5 ori mai mare decât media UE-27, iar rata mortalității de peste 4 ori mai mare, aceste date plasând țara noastră pe primul loc din punctul de vedere al incidenței și al mortalității asociate cancerului de col uterin, la nivelul țărilor din Uniunea Europeană (INSP). Cu toate acestea, România este țara de pe ultimul loc al tuturor clasamentelor europene, la prevenţie medicală, iar diagnosticul de ”cancer” încă este asociat cu decesul, deși cele mai multe forme de ale bolii sunt vindecabile dacă sunt depistate la timp. 

În acest context, Asociația Medisprof lansează campania ”De departe, cea mai frumoasă!”, susținută de Farmec, care își dorește să atragă atenția asupra importanței controalelor regulate în lupta cu cancerul. Anca, Camelia, Liana, Maria, Lucia și Daniela sunt doar șase dintre miile de femei diagnosticate anual cu cancer în România și, deși nu le-a fost ușor, au ales să vorbească despre lupta pe care ele au purtat-o sau pe care încă o duc, în speranța că experiența lor le va determina și pe alte românce să aibă grijă de ele, de sănătatea lor și le va arăta că, descoperit la timp, cancerul ”e doar o boală”.

Chiar dacă lupta nu este nicio clipă una ușoară, urmele lăsate de aceasta, fie ele cicatrici sau pierderea părului, nu sunt un stigmat. Fiecare dintre ele poartă cu mândrie cicatricile rămase în urma operațiilor suferite și le-au expus în pictorialul semnat de fotografa Mihaela Noroc ca ceea ce sunt: dovada că au învins cancerul! ”Cineva din familia mea a trecut prin asta, știu ce înseamnă și am simțit nevoia să mă implic. Am cunoscut șase femei frumoase! M-am bucurat că le văd ca pe niște învingătoare și ele se simt așa, m-am bucurat că sunt atât de dornice să trăiască și sunt fericite astăzi să fie fotografiate, să apară și să își spună povestea”, a spus Mihaela Noroc, autoarea Atlasului Frumuseții. 

De zece ani, Asociația Medisprof depune eforturi constante în sprijinul bolnavilor de cancer pentru a beneficia de tratamente ca în Vest, chiar în vestul României, la Cluj-Napoca. ”În urmă cu zece ani, am pus bazele Asociația Medisprof cu gândul de a oferi suport pacienților oncologici, iar prin fiecare acțiune a noastră ne-am dorit să le asigurăm bolnavilor din România șansa de a beneficia de tratamente și îngrijiri la înalte standarde, ca în Vest. Cel mai bun tratament împotriva cancerului este însă prevenția, iar mii de vieți pot fi salvate în fiecare an în țara noastră dacă femeile învață că trebuie să își facă un control preventiv, dacă află că acest diagnostic nu este o condamnare. Sperăm că mesajul campaniei va ajunge la cât mai multe femei și că vor fi inspirate de exemplul pacientelor noastre curajoase. În luna femeii, cea mai frumoasă dovadă de dragoste și de grijă pentru mamă, iubită, soție sau fiică poate fi o programare la un consult medical”, a declarat Carolina Udrea, fondatoarea Asociației Medisprof. 

Campania ”De departe, cea mai frumoasă!”, este susținută de Farmec, un brand românesc născut tot la Cluj, care de mai bine de un secol are în grijă frumusețea și sănătatea femeilor. ”La Farmec, vorbim des despre grijă – grija față de cei dragi, dar și față de propria persoană. Astfel că susținerea campaniei <De departe, cea mai frumoasă!>, derulată de Medisprof, a venit ca un pas natural în a încuraja femeile din România să-și acorde un pic de timp lor pentru a se informa și a lua măsurile preventive necesare în combaterea cancerului. Totul, prin vocea unor învingătoare”, a declarat Liliana Popa, PR Manager Farmec.

Cine sunt cele șase paciente din campania ”De departe, cea mai frumoasă!” 

Daniela Chis a manifestat primele simptome în anul 2019, însă pandemia și rezultatele neconcludente ale unor analize au făcut ca abia în mai 2021 să primească diagnosticul de cancer de endometru. Lupta cu cancerul nu a dus-o însă doar pentru ea, ci a găsit putere să îi ajute și pe alții, așa că în timpul tratamentului a devenit și voluntar al Asociației Medisprof, sprijinind la rândul său pacienți care aveau nevoie de îndrumare. ”Am reușit astfel să văd și ce se întâmplă de partea cealaltă a cortinei, cu câtă minuțiozitate se pregătește fiecare tratament. Am reușit să îi ajut cu experiența mea, pentru că știu și eu ce înseamnă să vii pentru prima dată, ce înseamnă să fii la începutul acestui drum greu. Unii nu știau că pot să apeleze la serviciile unui nutriționist sau ale unui psiholog, iar de cele mai multe ori aveau nevoie de această îndrumare”, povestește Daniela, care își dorește să poată contribui în viețile altor pacienți și prin implicarea sa în campania ”De departe, cea mai frumoasă!”: ”Eu mi-am arătat cu mândrie cicatricea pe care o am de la operație și care îmi amintește că am învins. E semnul meu de învingătoare, acolo am învins cancerul. Nu vă fie frică de asta, sunteți frumoase și fără păr, și cu cicatrice. Acesta este primul semn spre victorie!”

Liana Precup a fost diagnosticată cu carcinom mamar în toamna anului 2020, după ce, în primăvară, simțise un mic nodul. Perioada de lockdown și începutul pandemiei în România au făcut ca un control medical să fie posibil abia după mai bine de jumătate de an. ”Ce îmi amintesc și ce m-a ajutat foarte mult de la început au fost cuvintele doamnei doctor, care a spus cam așa: <Dacă vom face totul ca la carte, totul va fi bine!>. Și asta am făcut!”, povestește Liana, pentru care au urmat chimioterapie, operația de mastectomie și apoi radioterapia. ”Nu e ușor să primești diagnosticul acesta, poate să fie șocant, răvășitor. Cel mai greu a fost să îi spun mamei, pentru că m-am pus în situația ei. Și eu sunt mamă…”, își amintește Liana.

Lucia Râurean a primit diagnosticul de cancer în urmă cu 13 ani, după o mamografie de rutină. ”Din momentul în care l-am anunțat pe soțul meu, cred că o săptămână nu m-am oprit din plâns”, își amintește Lucia, care simte că nu a scăpat niciodată de pericol. ”În orice moment poate să revină, dar îți faci analizele anuale și te rogi să nu mai treci prin ce ai trecut. Poate că spunându-mi povestea pot influența și alte persoane să meargă la medic, chiar dacă nu simt nimic, chiar dacă cred că lor nu li se poate întâmpla, nu te costă nimic să te programezi la o mamografie o dată pe an”, a mai spus Lucia. 

Camelia Toma a simțit că ceva este modificat în corpul ei în anul 2019, dar a amânat câteva luni investigațiile. ”Mai aveam alte proiecte artistice, culturale, călătorii. Adică nu eram pregătită să aflu că există ceva care m-ar împiedica să mai fac tot ce făcusem până atunci”, povestește profesoara de limba și literatura română, care a primit diagnosticul cu multă furie. Familia sa era deja greu încercată, iar ea nu putea deveni o nouă problemă. Cum cancerul nu așteaptă însă, Camelia și fiica sa Ana au făcut echipă și au început ele atacul, chiar dacă în jur lucrurile începeau să se prăbușească: tatăl său a murit în ziua în care ea s-a internat, iar verișoara sa apropiată a murit de cancer în timp ce Camelia urma încă tratamentul. ”Nu vrem să stricăm jocul, jocul de-a viața. Suntem trufași sau nepăsători, amânăm niște lucruri pe care s-ar putea să nu mai avem ocazia să le recuperăm”, a mai spus aceasta. 

Pentru Maria Tritean, diagnosticul primit în octombrie 2020 a fost o lecție continuă, din care ea reușește încă să tragă cele mai încurajatoare concluzii. Încă de la început, a învățat că familia sa o va susține necondiționat, sufletește sau financiar. A învățat că prietenia să măsoară în gesturi mici, făcute la momentul potrivit, nu în fapte grandioase, iar determinarea sa a făcut ca de la primul semn și până la tratament să treacă doar trei săptămâni. ”După prima ședință de chimioterapie, mi-a căzut părul chiar în ziua în care am semnat divorțul. Eram la tribunal și stând și așteptând să intrăm în sala de proces, mi-am trecut mâna prin păr și mi-a căzut jumătate, un smoc și nu am putut să cred! Doamna avocat m-a întrebat ce se întâmplă și am zis că sunt bolnavă de cancer și începe să îmi cadă părul, iar fostul meu soț nici nu a întrebat nimic… Atunci mi-am dat seama că e un om care trebuia să iasă din viața mea pentru ceea ce trebuia să intre în viața mea, iar Dumnezeu lucrează exact așa cum trebuie. (...) Pentru mine fost un proces foarte deschis, eu niciodată nu m-am ascuns, toți clienții de la salonul la care lucrez m-au văzut așa cum eram, fără păr, slabă… dar optimistă! Și nu le venea să creadă, pentru că în general lumea se ascunde. Își ia o căciulă, o perucă, stă acasă, nu se manifestă, ascunde. Nu trebuie să ascunzi, cu boala lupți expunând ceea ce e înăuntru, ca să dai afară! Acum, privind în urmă, îmi dau seama că boala a fost o binecuvântare! Trebuia să fac schimbări în viața mea și cum eu eram înainte, nu le făceam!”, spune Maria. 

În august 2020 viața Ancăi Laco s-a schimbat în urma unui control de rutină, însă acesta este și motivul pentru care încurajează toate femeile să adopte acest obicei. ”Trebuie să ai grijă de sănătatea ta, e păcat că femeile se lasă, că își pierd viața pe nimic, când ar putea foarte ușor să preîntâmpine orice tragedie”, spune Anca. Chiar dacă inițial i-a fost greu, sprijinul copiilor, încrederea în medici și în puterea tratamentului au ajutat-o să se mobilizeze. ”Am ajuns să o percep ca pe orice altă boală, ca pe o răceală pe care o tratezi apoi îți reiei viața de unde ai lăsat-o, poate mai puternic și mai încrezător în viitor!”, a încheiat Anca.

Ce poți face pentru a depista la timp cancerul?

Lipsa informației, accesul îngreunat la servicii medicale sau teama de a primi acest diagnostic, determină femeile să amâne vizita la medic și ajung de multe ori într-un stadiu avansat al bolii, în ciuda faptului că de multe ori cancerul poate fi tratat, dacă este descoperit în stadiu incipient. ”Înainte de 40 ani, prima investigație recomandată este ecografia mamară. Dacă medicul va considera necesar va efectua și o mamografie. După vârsta de 40 de ani, o mamografie făcută o dată pe an poate salva vieți. De multe ori, doamnele sunt îngrijorate că aceasta cauzează durere sau că iradiază foarte mult. Adevărul este, însă, că aceasta generează doar disconfort ușor, iar iradierea care <face rău> e doar un mit neconfirmat”, explică dr. Tamas-Szora Attila, medic primar radiologie în cadrul Medisprof Cancer Center. 

Despre Medisprof:

Cu o experiență de 19 ani în sectorul medical privat, Grupul Medisprof a deschis prima clinică medicală oncologică în anul 2010. În 2017 a fost inaugurat Medisprof Cancer Center, cel mai mare spital privat de oncologie din Vestul României. Cu ajutorul investițiilor în aparatură de ultimă generație, dar și în contractarea unora dintre cei mai buni specialiști în oncologie, Medisprof oferă tratamente la cele mai înalte standarde medicale internaționale reușind astfel să devină #VestulApropiat și, în același timp, să rămână accesibil tuturor pacienților din România atât ca distanță, cât și prin acordarea tratamentelor gratuite, decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate.

Despre Asociația Medisprof:

Asociația Medisprof a fost fondată în anul 2011 și are ca obiective principale susținerea și îmbunătățirea rețelei medicale oncologice din România, atât din perspectiva formării cadrelor medicale, dar mai ales din perspectiva sprijinirii pacienților bolnavi de cancer. În 2021, Asociația Medisprof a strâns fonduri în valoare de 242.000 euro pentru diagnosticarea precoce a cancerului pulmonar. Din suma strânsă din donații, peste 300 de oameni cu suspiciuni de cancer au beneficiat gratuit de investigații costisitoare, iar câteva zeci dintre aceștia, beneficiază deja de tratament. 

  • Lupta cu cancerul &icirc;n 6 imagini impresionante surprinse de Mihaela Noroc: E semnul meu de &icirc;nvingătoare&rdquo;

related posts

Modifică setările cookies