Medicii din India au identificat un nou simptom al Covid-19


Simptomele clasice ale infectării cu Covid-19 sunt tusea, pierderea gustului și mirosului și febră. 


De asemenea, alte disfuncții - precum starea de oboseală, durerile de cap sau diareea - pot fi cauzate de același virus.

Iar acum, medicii din Bengaluru, India, susțin că senzația de gură uscată poate fi un semn timpuriu al infectării cu noul coronavirus. 

De asemenea, cadrele medicale au observat iritarea și mâncărimea limbii, precum și o vagă senzație de durere. Rareori, pacientul poate prezenta și ulcere bucale. 

Dr GB Sattur a redat cazul unui bărbat de 55 de ani care acuza ”senzație extremă de uscăciune a gurii” când a venit la spital, alături de conjunctivită.

Dr Sattur a declarat pentru media locală: ”Am citit despre conjunctivită, că ar putea fi simptom de Covid. Deși nu avea febră, spunea că se simte foarte obosit”.

Mai târziu, bărbatul a testat pozitiv pentru Covid. 

Orice simptom care afectează cavitatea bucală, alături de starea de slăbiciune poate indica necesitatea unui test de depistare a Covidului, a mai spus Dr Sattur.

Acesta a adăugat că noile variante de coronavirus - din India, Brazilia sau Africa de Sud - pot cauze simptome diferite. 

 

Foto: Shutterstock

related posts

Modifică setările cookies