Oana Pellea s-a luptat cu depresia după moartea mamei sale. „A fost un coșmar”


Actrița Oana Pellea (58 de ani) a dezvăluit că ani la rând s-a confruntat cu depresia, iar factorul favorizant a fost moartea părinților ei. 


Fiica celebrului actor Amza Pellea a vorbit deschis despre o perioadă grea din viața ei. În 1983, când avea 21 de ani, și-a pierdut tatăl, un actor îndrăgit de o națiune întreagă. Suferința s-a acutizat odată cu cea de-a doua mare dramă a familiei sale, pierderea mamei.

Oana Pellea a recunoscut că s-a luptat cu depresia ani la rând și că a reușit cu greu să se împace cu gândul că părinții ei nu mai sunt.

Știu cam toate etapele depresiei. Am trecut prin asta în momentul în care mama mea a plecat dintre noi. Țin minte că ceea ce m-a făcut să cer ajutorul a fost tot mama mea, care era în prag de plecare pe lumea cealaltă și mi-a zis să pun mâna pe telefon și să cer ajutor. Țin minte ce hău negru era. Ca imagine, închideam ochii și dacă mă gândeam la viitor, nu vedeam decât un ecran negru. Nu mai voiam să ies din casă. Nu mai voiam să practic meseria. A fost un coșmar”, a dezvăluit actrița în cadrul conferinței de lansare a camoaniei de conștientizare Să învingem depresia, demarată de Janssen România alături de Coaliția Organizațiilor Persoanelor cu Afecțiuni Cronice (COPAC).

Oana Pellea a mărturisit că are prieteni care trec prin aceeași experiență și încearcă să-i convingă să vorbească despre asta cu personal specializat.

Am prieteni care trec prin depresie. Suntem, din păcate, din ce în ce mai mulți. Știu cât de greu este să îi conving pe cei care au depresie că oricine poate trece prin asta și că pasul cel mai important este să cerem ajutor. Există o teamă, o rușine de a mărturisi că trecem prin depresie. Eu am revenit numai cu ajutor. E o boală serioasă, dar e o boală care poate fi vindecată. Trebuie doar să o recunoști, să pui degetul pe problemă și să ai curajul să ceri ajutor”, a mai spus Oana Pellea.

Ce este depresia și cum o recunoști

Depresia este mai mult decât un sentiment de tristețe sau melancolie, este o tulburare frecventă și gravă de dispoziție. Există mai multe tipuri de depresie, iar tulburarea depresivă majoră este unul dintre cele mai severe.

Tulburarea depresivă majoră este un tip de depresie asociată cu cinci sau mai multe simptome prezente timp de cel puțin două săptămâni. Cel puțin unul dintre simptome este fie dispoziția depresivă, fie pierderea interesului sau a plăcerii în activitățile zilnice. Simptomele sunt definite ca având o durată de cel puțin două săptămâni, dar de obicei durează o perioadă mult mai lungă – luni sau chiar ani.

300 de milioane de oameni din întreaga lume suferă de depresie – echivalentul a două treimi din populația Uniunii Europene.

În Europa sunt peste 40 de milioane de oameni diagnosticați cu depresie, adică de două ori populația României.

În cadrul populației generale, depresia se întâlnește mai frecvent la femei decât la bărbați.

Fotografii: Agerpress/Shutterstock

Vezi și VIDEO: Jorge, în depresie, după moartea tatălui

  • Oana Pellea s-a luptat cu depresia după moartea mamei sale. „A fost un coșmar”

related posts

Modifică setările cookies