STUDIU: O femeie din două riscă să dezvolte demență, Parkinson sau accident vascular cerebral


O femeie din două şi un bărbat din trei riscă să dezvolte o afecţiune neurologică - accident vascular cerebral (AVC), demenţă sau Parkinson - spune un studiu realizat în Olanda, publicat în Journal of Neurology Neurosurgery and Psychiatry şi citat de AFP, scrie Agerpres.


Studiul a fost realizat pe 12.102 persoane cu vârste de peste 45 de ani, din 1990 până la deces sau până în 1 ianuarie 2016.


Dintre cele 5.291 de decese survenite în cei 26 de ani de monitorizare, 1.489 de subiecţi au dezvoltat demenţă - în cea mai mare parte Alzheimer (80%) - 1.285 au suferit AVC, iar 263 au fost diagnosticaţi cu boala Parkinson.

Potrivit studiului, riscul creşte odată cu înaintarea în vârstă, însă diferă în mod semnificativ în funcţie de sex.

Documentul spune că una din două femei de 45 de ani riscă să dezvolte una dintre cele trei boli, în comparaţie cu unul din trei bărbaţi.

Femeile au o predispoziţie mult mai mare de a dezvolta demenţă în comparaţie cu bărbaţii.

În schimb, bărbații riscă să sufere AVC la o vârstă mai tânără în comparaţie cu femeile.

O femeie prezintă un risc de două ori mai mare de a dezvolta atât demenţă cât şi AVC, potrivit acestui studiu.

Persoanele diagnosticate cu una dintre cele trei boli în perioada 1990 - 2016 au prezentat un risc mai mare de hipertensiune arterială, tulburare de ritm cardiac (fibrilaţie atrială), colesterol mărit şi diabet de tip 2 (cel mai frecvent), a constatat studiul.


Cercetătorii  atrag atenția că riscul de deces din cauza acestor afecțiuni este subapreciat comparativ cu riscul de deces din cauza cancerului de sân (una din opt femei) sau a bolilor cardiovasculare (una din patru persoane).  



related posts