Tinerii din Românii, îndemnați să spună STOPviolenței, într-o nouă campanie împotriva violenței bazate pe gen


Violența bazată pe gen are un impact profund asupra tinerilor, ei fiind cel mai adesea supraviețuitorii, martorii sau perpetuatorii acesteia. O campanie derulată la nivel național îi încurajează pe tineri să nu mai țină ascunse abuzurile la care au fost supuși.


30% dintre femeile din România recunosc că au fost afectate de violenţa fizică sau sexuală, conform analizei publicate de Institutul Național de Sănătate Publică în 2018.

Violența bazată pe gen afectează viețile a milioane de oameni din întreaga lume și se manifestă prin comportamente dăunătoare îndreptate în special către femei și fete. 

SECS - Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală lansează, pe Facebook și Instagram, campania #STOPviolenței prin care prezintă divesele forme ale violenței bazate pe gen și îndeamnă tinerele și tinerii din România, martori sau supraviețuitori ai acestui fenomen, să vorbească deschis depre propriile experiențe pe rețelele sociale. 

În contextul pandemiei COVID-19, violența împotriva femeilor și fetelor, în special violența domestică, a escaladat în întreaga lume. Organizațiile pentru drepturile femeilor, alături de alte organizații ale societății civile, sunt în prima linie de ajutor, oferind sisteme de avertizare timpurie și depunând eforturi pentru a adapta la contextul actual furnizarea de servicii împotriva violenței asupra femeilor, arată studiile ONU. 

Citește șiSTOP bullying - Scrisoare către colegul care m-a umilit la școală

Prin campania #STOPviolenței, SECS marcheză în România evenimentul global 16 Zile de Activism împotriva Violenței Bazate pe Gen, alăturându-se campaniei internaționale #STOPviolence, derulate de Federația Internațională de Planificare Familială, în cadrul căreia SECS este membră cu drepturi depline încă din anii ‘90. 

16 Zile de Activism Împotriva Violenței Bazate pe Gen este o campanie internațională anuală care începe pe 25 noiembrie, Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței Împotriva Femeilor, și se desfășoară până pe 10 decembrie, Ziua Drepturilor Omului. 

Campania fost demarată inițial în 1991, la inaugurarea Institutului de Leadership Global pentru Femei. Încă de atunci, persoane și organizații din întreaga lume solicită prevenirea și eliminarea violenței care se îndreaptă în special împotriva femeilor și fetelor. 

Vezi și VIDEO: Elena Lasconi, despre violența domestică - "Știm că la fiecare 30 de secunde o femeie este bătută în România"

Ce este Youth SpectActors

SECS derulează în România Youth SpectActors, un amplu proiect de teatru social prin care educă tinerii cu vârste între 12 și 25 de ani, cu privire la principalele elemente care contribuie la perpetuarea violenței bazate pe gen - norme, stereotipuri, atitudini și comportamente. Metoda teatrului social, ca metodă didactică, oferă tinerilor posibilitatea să se confrunte cu situații diverse propuse în cadrul scenariilor de lucru, și îi încurajează pe aceștia să identifice și să chestioneze în grup și la nivel individual principalele cauze ale violenței bazate pe gen. 

Proiectul Youth SpectActors este un proiect internațional, derulat în România, Serbia, Letonia și Estonia, până în august 2021, cu sprijinul Uniunii Europene, reprezentată de Comisia Europeană. 

Cine este Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS)

SECS este o organizație neguvernamentală și apolitică românească înființată în anul 1990 cu misiunea de a promova accesul tuturor persoanelor, indiferent de gen, orientare sexuală, etnie, statut social și economic, religie la informații, educație și servicii în domeniul sănătății sexuale și reproductive. Mai multe informații puteți găsi pe www.secs.ro.

  • Tinerii din Românii, îndemnați să spună STOPviolenței, într-o nouă campanie împotriva violenței bazate pe gen

related posts

Modifică setările cookies