(P) 3 sporturi electronice populare în 2023


ESports reprezintă o categorie de sporturi care a cunoscut o creștere uriașă în popularitate în ultimii ani, iar acest lucru este valabil în întreaga lume. Termenul vine de la “Electronic Sports” și desemnează în esență jocuri pe calculator care se desfășoară în cadrul unor competiții oficiale organizate de asociații și organizații sportive internaționale sau locale.


Sporturile electronice adună în jurul lor o mulțime de pasionați, iar cele mai importante competiții de eSports pun astăzi la dispoziția jucătorilor premii de zeci de milioane de euro. 

În aceste condiții este normal ca acest fenomen să se afle într-o plină dezvoltare, iar în rândurile de mai jos îți voi prezenta 3 dintre cele mai populare sporturi electronice în ziua de astăzi.

1. Counter-Strike: Global Offensive

CS:GO este acronimul de la Counter:Strike Global Offensive, un joc tip first person shooter lansat undeva în anul 2012 în mod oficial.

Jocul este unul destul de complex și ai la dispoziție mai multe moduri de joc. Cel mai popular însă este modul competitiv, organizat fie pe serverele oficiale ale Valve (compania producătoare a jocului), fie pe servere private. Acesta este practic și modul de joc folosit la competițiile oficiale de CS:GO, pentru care poți să primești și bonus fără depunere dacă alegi să pariezi online.

Cum se joacă însă Counter-Strike: Global Offensive? Jocul simulează un atac al teroriștilor, care trebuie fie să omoare echipa de polițiști, fie să plaseze și să armeze o bombă într-unul dintre cele două locuri special destinate de pe harta de joc, iar bomba să explodeze.

Sunt două echipe, teroriști si contrateroriști, fiecare fiind formată din câte 5 jucători. Teroriștii și contrateroriștii au două locuri opuse pe hartă din care încep fiecare rundă de joc. 

Scopul echipei teroriste este să armeze bomba pe unul dintre cele două locuri special marcate ca loc pentru detonat bomba. 

De partea cealaltă, contrateroriștii au scopul fie să ucidă toți teroriștii din echipa adversă, fie să dezamorseze bomba în scenariul în care aceasta a fost armată. La fel, teroriștii pot câștiga și ei o rundă prin eliminarea tuturor oponenților.

Jocul în modul competitiv are loc pe parcursul a 30 de runde. La jumătatea meciului, adică după 15 runde disputate, echipele schimbă taberele. Dacă ai început meciul în echipa teroristă, atunci după 15 runde vei juca la contrateroriști și vice-versa.

Câștigătoarea meciului este echipa care ajunge prima la 16 runde câștigate. În situația în care este egalitate perfectă la finalul hărții, adică scorul pe tabelă arată 15-15, se joacă overtime, adică o repriză suplimentară de prelungiri.

În overtime se dispută 6 runde (câte 3 runde în fiecare tabără – teroriști și contrateroriști), iar câștigătoare este echipa care se impune la o diferență de 2 runde. 

Dacă este egalitate și după overtime, adică scorul este 18-18, atunci se continuă cu runde suplimentare de overtime, până când este stabilită echipa câștigatoare.

Economia este foarte importantă în acest joc. Fiecare jucător trebuie să-și cumpere arme și diverse echipamente (grenade, vestă antiglonț, gloanțe etc.) la începutul rundei de joc din arsenalul foarte diversificat al jocului, iar armele cu cât sunt mai bune, cu atât costă mai mult.

Dacă un jucător este eliminat într-o rundă își pierde arma, iar runda viitoare va trebui să cumpere o nouă armă sau să primească una de la un coleg din echipă.

Banii sunt atribuiți după performanțele individuale și ale echipei din runda precedentă. Dacă ai făcut fraguri, adică dacă ai ucis adversari, vei avea mai mulți bani. La fel și dacă plantezi bomba ca terorist sau dacă reusești să câștigi runde cu echipa ta.

Cele mai importante turnee oficiale de CS:GO sunt organizate de Valve, producătorul jocului. Cele mai mari turnee se numesc Major și au premii totale în valoare de 1.25 milioane de dolari. Fondul de premiere pentru un turneu major trebuie să fie de minimum 1 milion de dolari.

Anul acesta am avut parte de un singur turneu major până acum, Blast TV Paris Major, unde românul cu nickname-ul “IM” s-a remarcat în mod deosebit, lucru care i-a asigurat un transfer imediat la una dintre cele mai consacrate echipe, Natus Vincere.

2. DOTA 2

Un alt sport electronic foarte popular în ziua de astăzi este DOTA 2, aceasta fiind practic prescurtarea de la denumirea Defence of The Ancients 2.

Jocul este unul de tip MOBA (Multiplayer Online Battle Arena) tip throne defence. Asta înseamnă că sunt două echipe compuse din câte 5 jucători care se duelează pe o hartă.

În prezent DOTA 2 are o singură hartă în modul competitiv care se joacă preponderent. Mai sunt și alte hărți custom, dar acestea nu sunt jucate momentan în scena profesionistă.

Sunt două echipe a câte 5 jucători fiecare, după cum ți-am explicat mai sus. Una dintre echipe este Radiant și are Ancient-ul în partea din stânga jos a hărții, iar cea de-a doua se numește Dire și are Ancient-ul în partea din dreapta sus a hărții.

Fiecare jucător își alege un erou înainte să înceapă meciul. Sunt în prezent peste 125 de eroi în DOTA 2, deci baza de selecție este una destul de consistentă.

Fiecare erou are abilități și puteri specifice. Unii sunt tank (adică durabili), alții inițiatori (numiți așa pentru că inițiază luptele), alții support, carry etc.

Sunt 5 poziții aferente unei echipe în DOTA 2:

poziția 1 este jucătorul carry, adică acela care are nevoie de cel mai mult farm (adică să omoare monștri neutri și eroi adverși)

poziția 2 este mid-ul, ceea ce înseamnă jucătorul care evoluează pe lane-ul din mijlocul hărții

poziția 3 este offlane, jucătorul care joacă pe partea unde se află carry-ul echipei opuse

pozițiile 4 și 5 sunt rezervate eroilor de support

Farming-ul este foarte important la DOTA 2. Acesta se realizează omorând monștri adverși sau monștri neutri de pe hartă (creepi), iar pentru asta jucătorul primește bani cu care își echipează eroul cu diverse iteme.

Câștigătoare este echipa care reușește să distrugă Ancient-ul advers. Pentru a face asta însă, ai nevoie să omori turetele exterioare, apoi pe cele din mijlocul porțiunii controlate de echipa adversă, apoi turnurile din fața barăcilor, turnurile din fața Ancient-ului și apoi la final Ancient-ul.

De fiecare dată când un erou este ucis, jucătorul care controlează acel erou pierde o anumită sumă de bani. Poți să îți dai respawn imediat (să reînvii eroul) apăsând pe buyback, însă asta te va costa și mai mult și ai și o perioadă de așteptare de 7 minute între buy back-uri.

Foarte importantă este coordonarea cu echipa la DOTA 2, pentru a decide când să inițiezi o luptă, când să refuzi o luptă și când să sacrifici obiective minore pentru a limita pierderile.

Și la acest joc sunt turnee majore unde fondul de premiere este unul de peste 1 milion de dolari. România a avut ocazia deosebită de a găzdui Internaționalul de DOTA 2 în anul 2022, cel mai important turneu major de DOTA 2 și unic în felul său, cu o tradiție care datează încă de dinainte de lansarea oficială a jocului.

3. League of Legends

Un alt joc extrem de popular este League of Legends. Acesta este asemanator din multe puncte de vedere cu DOTA 2, pentru că ambele sunt jocuri tip MOBA. Și hărțile de joc seamănă într-o mare măsura, cu precizarea că la LoL (League of Legends) Ancient-ul se numește Nexus.

În rest, mecanismul de a câștiga un joc este același - trebuie să distrugi nexus-ul echipei adverse pentru a fi declarat câștigător.

Aici nu avem poziții ca la DOTA 2, iar lane-urile se joacă puțin diferit. Pe lane-ul superior avem câte un singur erou, top laner, care este de regulă un tank (adică un erou durabil care poate și iniția lupte).

Pe mid lane avem un jucător la fel ca la DOTA 2, iar apoi, în lane-ul de jos avem 2 jucători, câte un carry și un support pentru fiecare echipă.

Ce este diferit față de DOTA 2 este că LoL are un jungler, adică un erou care farmează monștri neutri de pe hartă și inițiază luptele pe celelalte lane-uri.

Baza de selecție a eroilor este la fel, una destul de mare. Dacă un erou moare la League of Legends, jucătorul care îl controlează nu pierde bani, însă adversarul va câștiga destul de mult aur pentru a-și cumpăra echipamente.

Sunt și monștri neutri care sunt obiective secundare la LoL și care adaugă diverse avantaje pentru echipă, cum ar fi Baron Nashor, care oferă aur și super minion timp de 3 minute de la ucidere.

Mai există Dragonii care dau un plus la atac, viteză, putere (în funcție de tipul dragonului ucis). Mai mulți dragoni uciși fac ca aceste avantaje extra să se cumuleze și să se amplifice.

League of Legends are turnee regionale, cele mai importane fiind LCK în Coreea de Sud, LPL în China și LEC în Europa. Totuși, cel mai important turneu de League of Legends rămâne Campionatul Mondial, competiție la care participă cele mai puternice echipe din ligile regionale.

Aici avem un fond uriaș de premiere. Spre exemplu, în 2022, la precedenta ediție de Campionat Mondial, fondul de premii a fost de 2.25 milioane de dolari, mult peste DOTA 2 și CS:GO așadar.

Streaming-ul online a atins și el cote uriașe, pentru că foarte mulți spectatori privesc competițiile majore din eSports pe diferitele platforme care transmit meciurile.

În România, toate cele 3 jocuri eSports menționate mai sus sunt foarte populare și acum au devenit și mai căutate grație performanțelor individuale ale jucătorilor români la cele mai importante turnee internaționale.

related posts

Modifică setările cookies