Ce este fericirea și cum să te simți cu adevărat împlinită


Omul împlinit este cel care a renunțat să caute validarea în jur. Atunci când nu-ți mai pasă de gura lumii, iar faptele și acțiunile sunt în concordanță cu tine, viața îți va surâde.

Tag-uri:

Bineînțeles, aceste lucruri sunt doar idealuri și cu greu reușim să menținem un echilibru. Fie vorba între noi, oamenii nu cunosc decât două căi: prea puțin sau prea multe. Fie ne devalorizăm, fie ne supraevaluăm, astfel că nu reușim să menținem un echilibru care, corect manevrat, ne poate aduce fericirea după care tânjim atât de mult. Viktor Frankl este unul dintre cei mai mari psihoterapeuți ai lumii și părintele logoterapiei. Aceasta este o metodă de psihoterapie care ajută oamenii să-și redobândească scopul în viață. Este, de altfel, o metodă concepută din suferința renumitului austriac în timpul șederii sale în lagărele de concentrare nazistă. Frankl este autorul uneia dintre cele mai frumoase cărți scrise vreodată: Omul în căutarea sensului vieții.

Este adevărat că, în general, oamenii au nevoie și de lucruri materiale care le pot înfrumuseța într-un fel viața. Cu toții ne dorim o casă, o mașină și cu toții vrem să aparținem și să ne simțim iubiți și valorizați, văzuți și admirați. În schimb, cu toții ne dorim mai mult și depinde de fiecare ce înseamnă acest „mai mult”, doar că nimic nu este mai important în viață decât găsirea menirii personale. Unii nu o găsesc niciodată, alții o găsesc și o ridică la nivel de artă, alții nu știu de unde să înceapă, iar alte persoane nici nu au auzit vreodată de acest concept. Astăzi vrem să îți prezentăm câteva lecții învățate din cartea renumitului Frankl. Poate te vor ajuta să îți descoperi menirea și să înțelegi ce-i fericirea.

1. Atitudinea este totul

Victor Frankl considera că modul cum s-a raportat la experiența din lagăr l-a ajutat să supraviețuiască. Atitudinea potrivită face diferența. Nu ai niciun motiv să fii supărată dacă ceva nu ți-a reușit fix cum ai vrut, poate că este cazul să exersezi, să muncești mai mult, să fii mai determinată sau să înțelegi că dacă o ușă se închide, o alta stă în fața ta. Maleabilitatea este o putere interioară de nebănuit și, folosită corect, poate aduce doar beneficii. Dacă ai avut o zi mai dificilă la birou, nu îți strica seara rememorând episodul de atunci. Detensionează-te cu o baie fierbinte în care presari sare de mare, mult spumant și folosește un gel de dus nou-nouț pe care ai vrut să-l folosești doar la ocazii speciale. Toarnă-ți un pahar de vin și ascultă muzica preferată în surdină, departe de griji și cât mai aproape de sinele tău interior. Acordă-ți timp ție și nu te autoflagela. Fericirea este flexibilă și ține de atitudine.

2. Adversitate sau oportunitate

Cum ar fi să folosești adversitatea ca pe o oportunitate de a deveni o persoană mai bună? Victor Frankl spune așa: „Atunci când nu mai putem schimba o situație, suntem provocați să ne schimbăm pe noi înșine”. Indiferent prin ce evenimente dureroase treci, fie că te confrunți cu pierderea unei persoane dragi, un divorț, pierderea unui loc de muncă sau probleme de sănătate, să știi că, deși pare greu acum, vei ieși învingătoare. Nu este deloc ușor, din contră, vei avea parte de zile mai bune și de altele mai puțin bune. Dar tocmai aceste suișuri și coborâșuri te vor ajuta să înveți. Ia fiecare supărare ca pe o șansă de învățare. Viața ți-e profesor, iar tu ești învățăcelul. În situații dificile, în loc să te simți fără speranță, află că poți să-ți alegi întotdeauna răspunsul la adversitate. Poți permite provocărilor să te corupă și să îți strice șansa de a trăi o viață fericită. Alternativ, poți folosi adversitatea pentru a găsi luminița de la capătul tunelului prin speranță, motivație și curajul de a ieși pe partea cealaltă mult mai puternică. Așa cum a spus odată Viktor Frankl, oricând îți poți alege calea.

3. Trăiește ca și când ți s-a oferit o a doua șansă

Fiecare dintre noi a făcut greșeli. Cu toții am făcut lucruri de care nu suntem mândri. Cu toate acestea, nu avem o mașină a timpului, deci nu ne putem preface că aceste evenimente nu au avut loc.

Nu are rost să ne judecăm pe noi înșine, deoarece nu putem schimba ceea ce s-a întâmplat deja. În schimb, trebuie să învățăm din greșelile noastre. Trebuie să acceptăm aspectele vieții pe care nu le putem schimba și să ne concentrăm exclusiv asupra a ceea ce putem întreprinde azi. Renunță la oamenii care nu te respectă, care nu-și țin promisiunile și îndepărtează-te fără regret de persoanele toxice și care au influență negativă asupra ta.

Nu te judeca pentru erorile comise în trecut, acelea ți-au servit drept experiență și fac parte din tine. Dacă vrei ca viața să se schimbe în bine, trăiește ca și când ți s-ar fi dat o a doua viață. Lasă cine ai fost în urmă și îmbrățișează persoana care vrei să fii azi.

Viața nu este niciodată făcută să pară insuportabilă de către circumstanțe, ci doar de lipsa sensului și a scopului, spunea Victor Frankl. De acord?

Sursă foto: Pexels

related posts

Modifică setările cookies