Corina Caragea îți recomandă 3 destinații perfecte pentru un city break în doi


Luna iubirii nu s-a terminat încă, motiv pentru care mai ai timp să-i faci o surpriză persoanei iubite, un city break fiind alegerea perfectă. 


Corina Caragea, prezentatoarea știrilor sportive de la PRO TV, îți propune 3 destinații perfecte unde poți sărbători dragostea alături de persoana iubită. 

Când nu este la pupitrul știrilor sportive, Corina Caragea călătorește. Pe blogul  personal, www.corinacaragea.ro, frumoasa prezentatoare scrie despre toate călătoriile sale pe care le face în cele mai frumoase colțuri ale lumii. 

Mai jos îți prezentăm 3 propuneri de city break romantic, recomandate de Corina Cargea 

 FLORENȚA

În inima Italiei se află orașul în care îndrăgostiții de artă și arhitectură se plimbă ca într-un muzeu în aer liber. 

Piazza del Duomo este un furnicar (cu uriașul care domină centrul vechi al orașului – Domul) și de acolo pornesc toate drumurile îndrăgostiților. Către muzee de artă – Galleria degli Uffizi, casă pentru capodopere ale marilor artiști ai perioadei Renașterii, apoi luați-o la pas spre Piazza della Signoria cu palatul Vecchio (aici recomand să și mâncați), Piazzale Michelangelo, nu ratați o poză la Ponte Vecchio – bătrânul veteran de război arcuit peste răul Arno, vizitați Palatul Pitti  și bucurăți-va de o plimbare prin Grădina Boboli. Nu ratați nici Piazza Santa Croce cu impunătoarea Basilica, una dintre cele mai mari biserici franciscane.

Odihniți-vă la una dintre nenumăratele terase, cu o cafea în față sau și mai bine …gelato ???? Dacă va mai țin picioarele, Pisa este la numai o ora cu trenul, ați putea face o excursie de o zi.

 BRUGES

Nu este tocmai destinația care îți vine rapid în gând  când spun "dragoste", nu? Pe asta mizez și eu – dacă mergi acolo, mai ales în această perioadă veți avea parte de liniște și atmosfera romantică și îți vei putea declara iubirea într-o bărcuța ce plutește pe unul dintre canalele orașului, cu case colorate că de turtă dulce de-o parte și de altă a apei. Însoțiți desigur de un "alai" de lebede și rățuște.

Apoi luați o bicicletă și mergeți până la Catedrala Notre Dame, dar nu ratați nici nenumăratele magazine cu ciocolată, podurile arcuite, turnul Belfry care vă va oferi o priveliște panoramică a orașului, o priveliște că vă va tăia răsuflarea. Ori ea ori faptul că tocmai ați urcat 366 de trepte să ajungeți acolo… Arhitectură gotică, canalele ce șerpuiesc printre casele din povești, calestile trase de cai, centrul istoric inclus în patrimoniul UNESCO, te vor cuceri pe loc în acest oraș care și-a păstrat atât de bine straiele medievale. 

LISABONA

Vacanța voastră va avea coloana sonoră a muzicii Fado și cum dragostea trece prin stomac, sper să nu ratați restaurantele care abundă în fructe de mare de îmi lasă gură apă chiar numai gândindu-mă la Lisabona. 

Ia-o de mână și săriți într-unul dintre celebrele tramvaie colorate ce va va purta într-o călătorie romantică prin orașul încărcat de istorie, cu nenumărate străduțe atât de mici de ai impresia că va iau în brațe și localnici veseli, ce se bucură de soare sau cânta pe stradă. 

Urcați în bătrânul lift Santa Justain, `pimbați-vă prin Barrio Alto, dar și în Alfama, , mergeți până la Turnul Belem, dar și la Mănăstirea Jeronimos, cu o arhitectură impresioantă, gotică. În Lisabona prețurile nu sunt mari, nici la mâncare, nici la cazare, nici la transport, plus că aveți zbor direct din București. Orașul este de văzut la pas, clar, este cocoțat pe dealuri și va oferă priveliști frumoase, dar dacă într-o zi va închiriați mașină, eu am folosit-o pentru o fugă la Cascais și Estoril, la Fatima și până la Cabo Da Roca – cel mai vestic punct al Europei. 

Pentru mai multe detalii intrați pe  www.corinacaragea.ro

  • Corina Caragea îți recomandă 3 destinații perfecte pentru un city break în doi

related posts

Modifică setările cookies