Idee de vacanță. Cum poți vorbi peste 40 de limbi străine fără nici un efort


Suntem în perioada vacanțelor, iar pentru un sejur ideal în străinătate ar fi bine să nu întâmpinați probleme de comunicare cu persoanele din jur.


Pentru cei care nu stăpânesc limbile de circulație internaționale sau pentru cei care ajung în destinații exotice, a apărut un instrument care le poate ușura viața.

Cunoscuți pentru ingenuozitatea lor, japonezii au scos pe piață un „device” inovator, prin care veți reuși să vă faceți înțeles în peste 40 de locații din întreaga lume, chiar dacă ați chiulit de la engleză la școală sau dacă ajungeți prin țări în care limbile străine sunt chiar străine, cum ar fi în spațiul ex-sovietic.

MUAMA Enence” se cheamă dispozitivul care vă poate transforma într-un vorbitor excelent peste tot în lume printr-o simplă apăsare a unui buton.

Practic, ne alegem limba în care vrem să comunicăm, după care spunem ce avem de spus în limba maternă, iar aparatul face treaba cea mai grea, adică traducerea. Evident, veți avea pe tavă și răspunsul interlocutorului, chiar dacă vă aflați prin India, Filipine sau Arabia Suadită.

Ca bonus, se poate comunica în două limbi diferite în același timp, iar zgomotul exterior nu constituie o mare problemă. De asemenea, româna e una dintre limbile incluse în această tehnologie, de ajutor pentru cei care vor să ne viziteze țara. Prețul la care se poate achiziționa „MUAMA Enance” se învărte în jurul a 100 de euro.

related posts

Modifică setările cookies