(P) Plimbarea cu cel mic? Află de ce accesorii pentru cărucior vei avea nevoie cel mai mult


Dacă eşti însărcinată probabil eşti nerăbdătoare să-ţi priveşti bebeluşul şi să poţi petrece ore lungi cu el, la plimbare. Probabil că ai cumpărat deja o mulţime de lucruri pentru el, de la body-uri cu mesaje simpatice la scaun auto şi cărucior, articole care să acopere toate dorinţele şi necesităţile. Ce poate însă nu ai luat în calcul sunt accesoriile pentru cărucior pentru că de obicei aceste nevoi le identifici abia când te pui în mişcare pe aleile parcurilor. 


Am întrebat mai multe mame ca să aflăm ce le-a fost lor cel mai util în această zonă şi am făcut o listă cu cele mai folosite accesorii pentru cărucior.

 

Cele mai folosite accesorii pentru cărucior

Dacă nu are deja căruciorul inclusă în pachet, o geantă pentru el este mai mult decât necesară, am putea spune că e chiar obligatorie. Ori de câte ori vei ieşi la plimbare vei avea nevoie să iei cu tine scutece, şerveţele umede, păturică pentru schimbat scutece, suzetă, biberon şi cană de apă, lapte praf, dacă e cazul, crema pentru iritaţii, haine de schimb, jucării. Nu vei vrea să le cari în spate şi vei avea nevoie şi să fie organizate cât mai eficient cu putinţă, aşa că o geantă special concepută pentru cărucior se va dovedi salvatoare în multe momente. Şi o vei folosi vreme îndelungată, chiar şi după ce vei tot schimba modelul de cărucior pe măsură ce creşte copilul.

N-ai spune, la prima vedere, dar umbrela pentru cărucior este şi ea în topul accesoriilor de care te vei folosi multă vreme şi pentru care te vei lăuda îndelung că ai cumpărat-o. Vei observa rapid că apărătoarea de soare nu va fi suficientă în mare parte din timp, în timp ce umbrela o vei putea aşeza rapid exact aşa cum ai nevoie pentru a-l proteja pe cel mic de razele directe ale soarelui, dar şi de vânt sau chiar ploaie.

Şi dacă tot mai pomenit de ploaie, la acest capitol cea mai eficientă este husa de ploaie pe care o poţi purta mereu cu tine în geanta pentru cărucior, astfel încât să nu fii luată prin surprindere de vremea mai mereu schimbătoare. Este excelentă pentru că ţine departe de copil atât apa, cât şi vântul, dar este prevăzută şi cu orificii speciale care permit circulaţia aerului.

Plasa împotriva insectelor este şi ea una dintre alegerile frecvente în rândul proaspeţilor părinţi. Cu ajutorul acesteia micuţii sunt protejaţi în mod natural de ţânţari sau alte insecte supărătoare, ale căror înţepături pot crea neplăceri mari la nivelul pielii. În plus, aceasta poate fi spălată cu uşurinţă la maşina de spălat ori de câte ori simţi nevoia.

În top 5 al celor mai folosite accesorii pentru cărucior se găseşte un obiect pe care mulţi îl consideră iniţial un moft, dar care se dovedeşte în scurt timp indispensabil: suportul pentru pahar. Fie că bei cafea, fresh de portocale sau ceai aromat, vei simţi nevoia să te răsfeţi cu ceva gustos în timpul plimbărilor îndelungate, mai ales dacă cel mic îşi va face un obicei din a dormi liniştit în aer liber. Şi pentru că mâinile vor fi mai mereu ocupate cu ceva, fie ca să împingi căruciorul, să răspunzi la telefon sau să schimbi scutece, suportul de pahar îţi va păstra în siguranţă mereu băutura preferată. Daca ai nevoie de accesorii pentru cărucior, descoperă oferta magazinului smyk.ro si alege accesoriile care se potrivesc perfect căruciorului tău.

related posts

Modifică setările cookies