(P) Start 22+, un program pentru iubitorii de animale


Cățeii și pisicile sunt o parte importantă din viața multora dintre noi. Îi considerăm membrii importanți ai familiei noastre și ne dorim tot ce este mai bun pentru ei.

Tag-uri:

Au locul lor special în casă, lucrurile lor, jucăriile lor. Le respectăm preferințele, suntem atenți la nevoile lor și suferim atunci când ei suferă. Ne simțim neajutorați atunci când nu reușim să ne dăm seama ce îi supără și stăm cu inima strânsă atunci când sunt la veterinar. Ei ne fac viața mai frumoasă, ne aduc zâmbetul pe buze atunci când ne arată că sunt bucuroși că ne-am întors acasă și ne fac să ne simțim iubiți.

Dar ce se întâmplă cu animalele din industria animală? Care este diferența dintre ele și animăluțele noastre iubite? În realitate, singura diferență este percepția noastră.

Purceii sunt cel puțin la fel de inteligenți precum cățeii, atât de inteligenți încât unele studii îi clasează în top 5 cele mai inteligente animale, alături de primate și delfini.

Din nefericire, inteligența lor nu este deloc stimulată în industria animală, unde își petrec toată viața închiși în cuști. În ciuda miturilor, porcii sunt animale foarte curate, alegând mereu atunci când au ocazia să își facă nevoile departe de locul în care își petrec timpul sau mănâncă. De asemenea, purceii se recunosc în oglindă, pot fi învățați o gamă largă de comenzi, cum ar fi “șezi”, “vino”, “rostogolește-te”, precum și să deschidă uși și fermoare.

Nici văcuțele nu sunt mai prejos, ele sunt ființe sociabile care formează prietenii pe viață. Sunt mame devotate, care suferă profund atunci când le este luat puiul de lângă ele. Acestea plâng, încearcă să își caute puiul pentru mult timp și pot suferi chiar și depresii.

În mod natural, relația dintre vacuță și puiul ei rămâne una strânsă pentru tot restul vieții. Vacile se entuziasmează atunci când se confruntă cu o provocare și sunt bucuroase atunci când reușesc să depășească un obstacol.

Ele pot trăi până la 25 de ani (cea mai longevivă văcuță a trăit 48 de ani), deși în industria cărnii sau a lactatelor sunt omorâte dupa maxim 4 ani. Iar un alt lucru de menționat este că văcuțele iubesc muzica, dovadă fiind multitudinea de filmulețe în care văcuțele se strâng pentru a asculta muzică clasică.

Gainile sunt și ele animăluțe minunate. Ele au ierarhii pe care le respectă, pot reține până la 100 de fețe de găini și rețin și chipurile oamenilor. Găinile au preferințele lor proprii și au personalități distincte. Ele sunt mame protective care își apără puiuții încă de dinainte ca aceștia să iasă din ouă.

Deși peștii sunt foarte diferiți de noi, chiar și cu ei avem multe lucruri în comun. Și ei experimentează o gamă largă de emoții, precum teamă, bucurie, relaxare și dorință de a se juca. Atunci când peștii sunt pescuiți, aceștia simt durere și suferință și își doresc să trăiască.

Și peștii sunt indivizi cu personalități unice, unii sunt mai curajoși, alții mai timizi, la fel cum este și în cazul oamenilor. Iar în ciuda miturilor, peștii au o memorie bună care durează luni întregi, o dovadă fiind somonii care se reîntorc în locul de unde au eclozat.

Este simplu de observat că animalele pe care le iubim și animalele pe care le mâncăm sunt extrem de similare și că toate merită respect, iubire și libertate. Toate își doresc să trăiască, să evite suferința și să poată experimenta viața în totalitatea ei.

Ce poți face tu? Poți avea un stil de viață vegan, care presupune evitarea tuturor produselor de origine animală. Iar programul Start22+ este locul perfect pentru a face această schimbare. Aici vei avea parte de suport, informații nutriționale de la dieteticieni avizați și vei primi idei de rețete și noi preparate pe care să le încerci.

Programul este în totalitate gratuit și durează 22 de zile, fiind desfășurat într-un grup privat de Facebook. Înscrie-te și tu www.start22.ro

related posts

Modifică setările cookies