Revenirea în satul natal nu e neapărat „floare la ureche”. Cum să-ți faci adaptarea mai ușoară


Dacă ai revenit de curând la țară, în satul copilăriei, lăsând deoparte o metropolă, cu siguranță entuziasmul este la cote ridicate și cumva ai impresia că descoperi pentru prima dată multe lucruri.

Tag-uri:

Nu mai e o noutate că satul românesc nu mai are prea multe din „Moromeții” și că putem vorbi, fără a exagera în vreun fel, chiar de o calitate a vieții mai bună, similară sau chiar superioară față de cea specifică orașelor.

Nevoia de liniște, de apropiere de natură, de racordare la bucuriile simple cu siguranță au cântărit foarte mult în decizia ta de a reveni la origini, și nu numai pentru tine. Nu există o cifră actualizată a celor care au decis în perioada pandemică se se relocheze în mediul rural, însă numărul atinge câteva zeci de mii, iar în ultimii ani migrația poate fi cuantificată în sute de mii de oameni.

Potrivit celor mai noi date ale Institutului Național de Statistică (INS), numai în 2017, 109.000 de români s-au mutat de la orașe la sate, în timp ce doar 87.000 de români s-au mutat de la sate la orașe, iar fenomenul s-a accelerat în pandemie.

Și dacă tot am menționat readaptarea într-un sat contemporan care a cunoscut schimbări majore față de cel tradițional, în care cel mai probabil ai trăit și tu, în acest articol vei primi câteva idei despre cum să eficientizezi acest proces:

Adoptarea unor animale de companie

Chiar dacă ai părinții în sat, iar oamenii sunt mai deschiși decât într-un bloc în care există o probabilitate destul de ridicată ca vecinii de palier nici să nu se cunoască între ei, trebuie să iei în considerare și ipoteza că la început te poți simți destul de singur.

Prietenii din copilărie pot fi plecați din sat sau în străinătate, iar dacă și-au construit un viitor acasă, e posibil să constați că aceștia s-au schimbat în mod radical, că nu vă mai leagă prea multe și că aceștia au alte griji decât să reia discuții cu tine.

Pentru a contracara solitudinea, dar și pentru a face un bine, poți adopta unul sau două animale de companie, mai ales că vei avea suficient spațiu, iar acestea nu trebuie neapărat să fie ținute în casă. Nu e necesar să cumperi, ci chiar e indicat să adopți, mai ales că oferta este generoasă în acest sens în mediul rural.

Poți să iei un pui de câine și o pisicuță cărora să le oferi un cămin și multă afecțiune. În plus, prin exemplul propriu, poți aduce, prin ceea ce faci, o schimbare de mentalitate în comunitate, de exemplu, le poți explica sătenilor importanța sterilizarii pisicilor, patrupede care sunt ghidate de instinct și a căror înmulțire poate scăpa de sub control. Desigur, remarca este valabilă și în cazul câinilor.

Cultivarea unor pasiuni

Paleta de activități într-un sat e mult mai variată decât în mediul urban și nu e nevoie de o explicație detaliată în acest sens. Poate nu ai atâtea oportunități de a ieși la o terasă, dar poți să te apuci de grădinărit, de amenajat curtea, de construit un foișor, de a ridica o anexă în care să depozitezi lucruri pentru a nu aglomera locuința. În acest fel, vei contracara starea de plictiseală, rutina și, prin rezultate, vei simți o satisfacție imediată.

Până la urmă, știi și tu că „omul sfințește locul”, și niciodată invers. 

În concluzie, existența într-un paradis verde chiar poate fi intensă, însă tu ești cel care stabilește ritmul.

Sursă foto: unsplash.com

FULLSCREEN
Revenirea în satul natal nu e neapărat „floare la ureche”. Cum să-ți faci adaptarea mai ușoară
  • /

related posts

Modifică setările cookies