(P) Samantha Abernathy, femeia care face spectacol la masa de poker


Americanca Samantha Abernathy este una dintre cele mai apreciate jucătoare de poker din lume. Impresionează atât prin abilitățile pe care le are, dar și prin faptul că este o femeie plină de viață, mereu cu zâmbetul pe buze, care debordează de energie.


Tânăra în vârstă de 31 de ani a câștigat din poker peste 500 de mii de dolari la turneele live. A început să joace poker în cadru profesionist în 2014, deși spune că nu se așteptă să facă din această activitate o adevărată carieră. Ea a fost încă din copilărie foarte talentată și pricepută la jocuri, iar inteligența nativă a ajutat-o foarte mult în poker.

Samantha Abernathy a crescut în Atlanta, Georgia, și a îndrăgit încă de mică jocurile de societate precum Monopoly, Rummy sau Sorry! De asemenea, reușea să rezolve un cub rubic foarte rapid. În paralel, ea era pasionată de gimnastică, dar o accidentare la spate a împiedicat-o să își urmeze visul și a fost nevoită să se înscrie la Colegul de Artă și Design din Savannah, Georgia. După terminarea studiilor, ea a lucrat în domeniul IT, însă a mărturisit că munca de birou nu era tocmai pe placul său.

Iar în momentul în care a făcut o excursie la Seminole Hard Rock Casino din Florida în 2013 viața sa avea să se schimbe. A participat la un turneu de poker doar pentru a se distra, fără să aibă experiență în poker. A îndrăgit foarte mult jocul, motiv pentru care peste doar o săptămână a plecat la Praga, pentru a juca la un eveniment din cadrul World Poker Tour.

Din 2014 a început o carieră profesionistă

În 2014, Samantha și-a dat seama că își dorește ca pokerul să fie o carieră pentru ea. Astfel a început să joace la mai multe turnee live dar și poker online pentru a exersa diverse strategii. Iar startul său în lumea pokerului a fost unul fulminant. Pe parcursul anului 2014, ea a intrat în premii la 30 de turnee la care a participat. În plus, s-a mutat în Las Vegas și și-a îmbunătățit considerabil jocul. 

Privind în spate, Samantha spune că se apreciază pentru încrederea pe care o avea în forțele proprii în acele momente, dar recunoaște că nivelul său nu era cel mai ridicat. De atunci, Sam și-a îmbunătățit considerabil jocul și a început să aibă rezultate tot mai bune.

Primul mare premiu al carierei l-a obținut în 2015, când a luat parte la Deep Stack Extravaganza I, eveniment la care a terminat pe locul doi la $250 No-Limit Hold'em Event și a câștigat un premiu în valoare de 25.053 de dolari. Două luni mai târziu, într-un follow-up al acestui eveniment, a terminat pe locul 9 și a plecat acasă cu 10.772 de dolari.

La începutul lui 2016 a obținut și cel mai mare premiu al carierei, în valoare de 437.543 de dolari, după un turneu din Australia. Ea a reușit să învingă jucători mult mai consacrați precum Alan Engel și Tony Dunst și lumea pokerului vorbea tot mai mult despre Samantha.

Fiind una dintre cele mai apreciate jucătoare din lume, Samantha Abernathy a fost invitată să ia parte la un show popular din SUA, Poker Night, difuzat de postul CBS. A fost prezentă în 225 de episoade și a jucat mai multe partide cash. De asemenea, pe fondul popularității pe care o are în circuit, Sam a fost numită în 2021 și ambasador al gigantului 888poker. 

Este prezentă la multe turnee organizate de acest operator prezent și în România și încântă de fiecare dată prin aparițiile sale pline de energie pozitivă. De asemenea, în cadrul colaborării pe care o are cu acest operator, Samantha Abernathy a realizat o serie de clipuri video pe YouTube în care le oferă diverse sfaturi celor aflați la început de drum pentru a-și îmbunătăți jocul.

În 2021, Samantha Abernathy a fost prezentă în premieră în România. Ea a participat la turneul 888poker LIVE Bucharest Festival, ce a avut loc în urmă cu un an la Hotel Intercontinental. I-a încântat pe cei prezenți prin apariția sa spectaculoasă, dar și prin faptul că este o persoană cu picioarele pe pământ, care are mereu zâmbetul pe buze. Ea s-a simțit bine în țara noastră și a promis că se va întoarce dacă va mai avea ocazia.

Dincolo de faptul că este o jucătoare foarte bună de poker, Samantha mai este cunoscută și pentru relația de prietenie pe care o are cu celebrul Dan Bilzerian. Ea a câștigat în 2016 un pariu de 10 mii de dolari cu el, după ce a parcurs cu bicicleta distanța dintre Las Vegas și Los Angeles (434 de kilometri) în mai puțin de 72 de ore.

  • (P) Samantha Abernathy, femeia care face spectacol la masa de poker

related posts

Modifică setările cookies