VIDEO Focuri de mitralieră la o nuntă. Solistul Adrian Minune a fost de față


Petrecere ieșită din comun într-o localitate din Republica Moldova. Nuntașii au început să tragă cu armele în aer, într-un moment de euforie totală. De față au fost și copii, dar și manelistul Adrian Minune, invitat să cânte la nuntă.


Imaginile șocante au fost surprinse în timpul unei nunți care a avut loc într-o comunitate rromă. La un moment dar, un nuntaș a ieșit dintr-o casă cu o armă automată, pe care a îndreptat-o în aer. 

L-a acompaniat alt nuntaș care a scos din buzunar un pistol. Cei doi au început să tragă focuri în aer, spre încântarea celor prezenți.

Manelistul Adrian Minune, prezent la eveniment, a fost îndemnat să pună și el mâna pe armă și să apese pe trăgaci. Solistul a refuzat. La un moment dat, artistul le sugerează nuntașilor că spectacolul neobișnuit trebuie să înceteze.

Urmăriți imaginile desprinse parcă din teatrele de război din Irak și Afganistan, puse la dispoziție de Știrile PRO TV.

De față au fost mai mulți copii minori, care ar fi trebuit protejați în fața acestor scene. Imaginile au fost surprinse în anul 2018, însă au ajuns în mediul online abia acum.

  • VIDEO Focuri de mitralieră la o nuntă. Solistul Adrian Minune a fost de față

related posts

Modifică setările cookies