"Fa mai mult decat ti se cere". Povestea Nadiei Comaneci, gimnasta cu "un nume frumos ca un clinchet"


"In viata, ma ghidez dupa zece reguli esentiale. Ele sunt o consecinta a trecutului, a prezentului si a sperantelor pentru viitor". La implinirea a 51 de ani, despre Nadia Comaneci, decalogul dupa care si-a cladit viata si despre pasiunea pentru gimastica.


"M-am nascut pe 12 noiembrie 1961 si ma numesc Nadia Elena Comaneci. Sensul originar al numelui meu inseamna speranta, dar bunicii mei au crezut mereu ca ar trebui sa insemne noroc. Mi-am facut intrarea in lume cu o maladie grava si rara. Pe crestetul capului aveam o punga enorma de lichid care semana cu o basica. Medicii erau derutati, zicandu-i mamei ca nu era sigur ca voi trai. Intr-un tarziu, bunica a invatat-o pe mama sa ma duca la biserica si, inainte de venirea parintelui, sa ma treaca de trei ori peste prag. A facut-o, iar in dimineata urmatoare, cand s-a trezit si m-a luat din leagan, eram vindecata".


Asa a inceput povestea de viata a celei care avea sa devina cea mai valoroasa gimnasta din toate timpurile, romanca care "a transformat Jocurile intr-un zambet de copil...justificarea Olimpiadelor de pana acum si a tuturor ce vor veni", titra presa din strainatate dupa evolutia micutei de 14 ani care avea sa schimbe cursul istoriei la in 1976, la JO de la Montreal.

 


In urma cu 51 de ani, Nadia Comaneci s-a nascut la Onesti, atunci cand "iarna incepea sa coboare pe Valea Trotusului". A ajuns in sala de gimnastica pentru ca parintii isi doreau sa o disciplineze. Bela Karolyi a vazut inca de la inceput o viitoare campioana, iar din primavara anului 1968, cei doi "si-au construit" carierele, manati de acelasi obiectiv: al perfectiunii.


"Fusesem dusa in sala ca sa ma joc, asta era tot ce stiam. Mi se oferise sansa sa alerg, sa ma catar, sa sar si sa topai, si am fost incantata de cum am intrat in sala. La paisprezece ani, cand am castigat Jocurile, imi alesesem deja drumul. Faceam exact ce imi dorisem", avea sa marturiseasca Nadia la mai bine de 28 de ani de la episodul Montreal.


O perfectiune obtinuta dupa ani de munca, dupa mii de ore de antrenamt, dupa zeci de mii de exercitii ratate. O perfectiune pe care Nadia, impreuna cu Marta si Bela au cladit-o in micuta sala de la Onesti.

 


Despre cariera Nadiei s-au scris mii de randuri, intreaga lume a ramas cu imaginea micutei cu codite, "o prezenta exotica, aproape minuscula in comparatie cu celelalte gimnaste". Cele sase note de zece obtinute la Montreal nu au surprins-o pe Nadia, al carei nume a fost dat dupa cel al unei fetite dintr-un film pe care parintii acesteia l-au vazut in timpul sarcinii.
 

"Nimeni nu stie cand anume intra in istorie. Nu exista manuale de specialitate in domeniu, care sa-ti spuna cum sa faci fata momentului. Cum la paralele concurasem ultima, am inceput imediat sa ma incalzesc pentru barna. In timp ce-mi faceam incalzirea pentru barna, pe panoul electronic s-a afisat nota. Un 1.00. Am continuat sa ma incalzesc fara sa-mi pese de ce se intamplase, concentrata asupra urmatorului excercitiu. Bela a venit langa mine si l-am intrebat: Dom'profesor, e intr-adevar un zece. Zambetul i s-a latit de la o ureche la cealalta si a zis ca da. Brusc, am uitat de acel zece si m-am mutat la barna. Pana la sfarsitul concursului am luat sase de zece. Ele nu m-au impresionat catusi de putin", s-a destainuit gimnasta.

 


O destainuire care contureaza perfect portretul unei sportive, de fapt al unui om puternic, dar in acelasi timp modest si dornic sa-si duca la bun sfarsit un obiectiv pentru care s-a nascut, pentru care a muncit, pentru care a respirat in fiecare secunda. In sala de la Onesti, in timpul concursurilor, in timpul liber, fara sa-i pese de cei de jur. Doar ea, aparatele, antrenorii si dorinta perfectiunii.


"Cred ca pentru mine visul din 1976, pe care nu-l impart cu nimeni, a fost sa-mi creez un vis numai al meu. Nu aveam pe cine sa urmez, parintii mei nu fusesera sportivi, asa ca nu aveam cum sa le calc pe urme. Visul meu era sa ma descopar, sa aflu de ce sunt in stare, sa ma capacitez si sa fiu mai buna decat celelalte. Probabil ca vrei sa stii de ce, dar nu stiu sa-ti spun cum s-au nascut aceste dorinte. Pur si simplu asa sunt eu", explica cu sinceritate.

 


Pana in 1981, atunci cand s-a retras din activitatea competitionala, Nadia Comaneci a cucerit cinci medalii de aur, trei de argint si una de bronz la JO 1976 si JO 1980 si alte 11 distinctii de aur, 4 de argint si 1 de bronz la competitiile mondiale si europene. 


Despre Nadia si cariera sa ar mai fi multe de spus, insa cele 52 de secunde din urmatorul clip raman concludente pentru gimnasta "cu un nume frumos ca un clinchet".


Dar inainte de asta..decalogul Nadiei Comaneci:
1. Stapaneste elementele de baza
2.Concentreaza-te asupra detaliilor
3.Succesul nu este la indemana oricui - ca sa ajungi la el trebuie sa te lupti
4.Recunoaste-ti greselile si invata din ele
5.Defineste succesul din propriul tau punct de vedere
6.Bucura-te de inceputuri - orice lucru are la baza o temelie
7.Fa mai mult decat ti se cere
8.Fii original - lasa o semnatura inconfundabila
9.Fii gata sa te sacrifici - gustul gloriei va fi cu atat mai dulce
10.Pastreaza nestirbita dragostea si pasiunea pentru ceea ce faci
 



sursa foto: GETTY IMAGE

*citate din "Nadia Comaneci: scrisori catre o tanara gimnasta" si "Nadia"

  • Fa mai mult decat ti se cere . Povestea Nadiei Comaneci, gimnasta cu un nume frumos ca un clinchet

related posts

Modifică setările cookies