Ricky Martin și soțul lui au devenit tătici pentru a patra oară. Iată prima imagine cu micuțul!


La doar o lună de la anunțul oficial că vor avea un al patrulea copil, Ricky Martin și Jwan Yosef au dat vestea cea mare: familia lor s-a mărit cu încă un băiat.


Botezat Renn Martin-Yosef, băiatul a venit pe lume prin intermediul unei mame-surogat, la fel ca frații lor. Ricky Martin și soțul lui, Jwan Yosef, au făcut anunțul pe Instagram, unde au postat și o imagine cu nou-născutul.

„Fiul nostru Renn Martin-Yosef s-a născut”, a anunțat cântărețul, care mai are trei copii născuți de o mamă-surogat: doi băieți gemeni, Matteo și Valentino, și o fetiță pe nume Lucia.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Nuestro hijo Renn Martin-Yosef ha nacido. #Elbebéhanacido

A post shared by Ricky (@ricky_martin) on

Ricky Martin a uimit asistența, în septembrie, la un eveniment dedicat drepturilor omului când a anunțat că va fi tată pentru a patra oară. Acum, starul portorican și soțul lui sunt în culmea fericirii.

Ricky Martin și Jwan Yosef sunt împreună din aprilie 2016. În toamna aceluiași an cei doi s-au logodit și și-au anunțat căsătoria în ianuarie 2018. 

Cu mulți ani înainte de această uniune, artistul a avut o relație de lungă durată, mai mult platonică, cu vedeta TV mexicană Rebecca de Alba.

Relația lor n-a rezistat, iar Ricky Martin și-a întemeiat o familie cu bărbatul alături de care este azi.

Ricky Martin a devenit tată pentru prima dată în august 2008, cu ajutorul unei mame-surogat. Identitatea femeii care i-a adus pe lume pe cei doi băieți gemeni ai săi nu a fost dezvălită.

Zece ani mai târziu, pe 24 decembrie 2018, chiar de ziua artistului, familia acestuia s-a mărit cu încă un copil. Fiica celor doi, Lucia, s-a născut cu ajutorul aceleiași mame-surogat, despre care Ricky Martin spunea că e o persoană specială, pentru care și-ar da și viața.

Fotografii: Getty Images

Vezi și VIDEO: Mama-surogat, lecții de viață

  • Ricky Martin și soțul lui au devenit tătici pentru a patra oară. Iată prima imagine cu micuțul!

related posts

Modifică setările cookies