Românca Bianca Andreescu, gest copleșitor pentru Serena Williams. Cum i-a răspuns americanca


Bianca Andreescu (19 ani) și Serena Williams (37 de ani) au fost protagonistele unuia dintre cele mai emoționante momente ale anului în tenis. 


Jucătoarea canadiană de origine română și-a consolat adversara care plângea ca un copil după ce a fost nevoită să se retragă din finala turneului de la Toronto.

Bianca și Serena n-au stat pe teren decât 16 minute în meciul de duminică seară, decisiv pentru stabilirea câștigătoarei la Rogers Cup. La scorul de 3-1 în primul set pentru Andreescu, Williams a acuzat o accidentare la spate, fiind nevoită să abandoneze.

A fost momentul în care Bianca Andreescu s-a apropiat de Serena, adresându-i câteva cuvinte de încurajare, asta în timp ce americanca nu-și putea stăpâni lacrimile.

„Îmi pare rău, pot să te îmbrățișez? Ce s-a întâmplat? Știu cum e, am trecut și eu prin atâtea accidentări. Ți-am urmărit întreaga carieră, ești o bestie. Te doare în zona cefei?”, i-a spus rivalei sale jucătoarea de origina română, dar care a crescut în Canada, reprezentând acum țara frunzei de arțar.

La conferința de presă, Serena Williams s-a arătat încântată de gestul Biancăi Andreescu. „E o fată grozavă, și o fire nobilă. Are o personalitate fabuloasă, sunt oficial fana ei. Am fost tristă în acele clipe, dar ea m-a făcut să mă simt mult mai bine. Are doar 19 ani, dar nu pare de vârsta asta, mă refer la felul cum joacă și la ce atitudine și gesturi are”, a afirmat tenismena care a dominat tenisul feminin în ultimele două decenii.

Vezi și

  • Românca Bianca Andreescu, gest copleșitor pentru Serena Williams. Cum i-a răspuns americanca

related posts

Modifică setările cookies