Adda, noi detalii despre boala cu care se confruntă. Artista este supusă unui tratament sever: „Încă am simptome”


De peste un an, Adda a aflat boala de care suferă, după ce a primit un diagnostic greșit din partea medicilor. Totul a început când mai multe simptome îngrijorătoare au început să își facă simțită prezența, în viața artistei.


În ciuda faptului că este atentă la alimentație și urmează tratamentul, Adda este conștientă de faptul că boala nu va dispărea, dar și că va trebui să facă față sechelelor de care nu va scăpa niciodată. Din cauza diagnosticului greșit, boala s-a agravat, iar artista a fost nevoită să facă toate analizele.

După o mulțime de încercări în a afla boala pe care o are, Adda a aflat că suferă de Bartonella și de Borelioză (Lyme), fiind boli care se transmit în urma mușcăturilor de căpușe, de ploșnițe și de țânțari.

„Probabil, voi rămâne cu niște sechele. E foarte greu, De asta mă lupt cu anxietatea și atacurile de panică și nu stiu dacă sunt de la gânduri sau, pur si simplu, o descărcare chimică care are loc în sistemul nervos central”, a declarat Adda, conform Ego.

În momentul în care a început să prezinte simptomele în mediul online, aratându-le celor care o urmăresc problemele cu care se confruntă, s-a lovit de replici răutăcioase și de multe critici. Cu toate acestea, artista nu s-a lăsat doborâtă, deși a simțit, de foarte multe ori, că ajunge la capătul puterilor.

„Sunt încă pe tratament, mai am 14 injecții și apoi voi aștepta câteva luni. Mă voi testa din nou, să văd dacă a intrat în remisie. Mă simt mult mai bine, încă am simptome”, a mai declarat solista.

Până să afle boala de care suferă, Adda a trecut cabinetul medicilor din toate domeniile, în speranța că va afla ce îi pune sănătatea în pericol. Toate analizele care nu au dus nicăieri sau care au condus la un diagnostic greșit au costat-o 15.000 de euro.

După ce a dezvăluit suma plătită pentru analize, Adda a mărturisit că pacienții care se confruntă cu aceeași problemă pierd timp prețios, deoarece, până află exact de ce suferă, aceasta se extinde.

 

Sursa foto: Facebook I ADDA

  • Adda, noi detalii despre boala cu care se confruntă. Artista este supusă unui tratament sever: „Încă am simptome”

related posts

Modifică setările cookies