Analia Selis, la 43 de ani: divorțată, dar încă îndrăgostită de România


În 2003 venea pentru prima dată în România, la brațul bărbatului de care s-a îndrăgostit peste Ocean, violoncelitul Răzvan Suma. Analia Selis continuă „aventura” începută atunci, chiar dacă fără partenerul ei de viață.


Analia Selis a făcut o declarație de dragoste țării sale adoptive, România, care i-a dat un soț iubitor și doi copii magnifici. Artista argentiniană a dezvăluit că nu a plănuit să părăsească țara, chiar dacă nu mai este căsătorită cu românul care a adus-o aici.

Simt nevoia să precizez că nu m-am gândit nicio clipă să plec din România, nici înainte, nici atunci cand m-am despărțit și nici acum. România este o țară care mi-a dăruit și îmi dăruiește în continuare foarte mult, așa că anul aceasta, pe 1 Decembrie, o voi sărbători așa cum nu am putut anul trecut”, a scris Analia Selis pe Facebook. Artista s-a despărțit de violoncelistul Răzvan Suma anul trecut, chiar de Ziua Națională.

Are doi copii care sunt universul ei

Analia Selis (43 de ani) este mamă din 2011, când a adus pe lume o fetiță pe nume Noa. La vremea respectivă a pus muzica pe locul doi pentru a se dedica creșterii fetiței. Nu a durat mult și a rămas din nou gravidă. În mai 2012 l-a născut pe Tiago, pe care l-a îngrijit la fel ca pe primul copil.

Publicată de Analia Selis Tango pe Joi, 23 iulie 2020

Artista argentiniană a revenit pe scenă în anul 2013, iar un an mai târziu a debutat în arta tangoului cu turneul național Vă place Tango? împreună cu violoncelistul Răzvan Suma și chitaristul argentinian Julio Santillan.

În anul 2015 a lansat proiectul Tango Simfonic, tango aranjat pentru orchestră de cameră, pian și voce, cântând în colaborare cu cele mai importante filarmonici din România.

În 2016 a început cariera internațională, fiind invitată să reprezinte România la ABU Radio Song Festival (Beijing, China) și să cânte în orașul său natal (Tucumán, Argentina). Tot în anul 2016 a devenit membru al ansamblului ArgEnTango, alături de soțul ei.

În 2004, Analia Selis a reprezentat Argentina la Cerbul de Aur și a reușit să se claseze pe locul 3. În 2010, artista a obținut cetățenia română, după 7 ani de la venirea în țară. 

Analia Selis: „Acest an a fost un an intim”

În decembrie 2019, Analia Selia a anunțat despărțirea de soțul ei, muzicianul Răzvan Suma. La un an de la acest moment, artista a risipit orice zvon cu privire la o posibilă împăcare.

Acest an a fost un an intim, în care am avut nevoie de regăsire acasă alături de Noa și Tiago. La toți cei care trec pe o despărțire aș vrea să vă spun că timpul trece și cu siguranță viața merge înainte spre mult mai bine decât a fost. Viața este un dar extraordinar de minunat și merită trăită numai și NUMAI cu oameni și lucruri pe care merită să le ai lângă tine, restul trebuie lăsate în spate și cu ușa bine bine Încuiată” (text original).

Fotografii: Agerpres

Vezi și VIDEO: Cum sărbătorim Halloween-ul pe TikTok

  • Analia Selis, la 43 de ani: divorțată, dar încă îndrăgostită de România

related posts

Modifică setările cookies