Cum arată acum fiul lui Ștefan Bănică. Cât de mult seamănă cu artistul în tinerețe


La 16 ani, Radu Ștefan Bănică are în față o carieră promițătoare de actor.


Radu Ștefan este fiul actorului Ștefan Bănică din relația cu Camelia Constantinescu, iar la ora actuală este elev la Liceul Jean Monnet.

Citește și: Cum arată acum Violeta, fiica Andreei Marin. Este aproape cât mama ei de înaltă

De altfel, Radu a reușit să impresioneze de la început, câștigând titlul de Mister Boboc, spre mândria și admirația tatălui său. „Pentru mine eşti mister oricum! Bravo, tati!”, a fost mesajul de atunci al artistului pentru primul său născut.

Din fericire, Radu i-a moștenit atât talentul, cât și trăsăturile fizice, iar la ora actuală este actor cu acte în regulă. Acesta are un rol în piesa Teatrului de Comedie ”Totul în grădină”, unde împarte personajul cu Matei Constantin, chiar fiul actorului Mihai Constantin, interpretul lui Ionică în celebrul film ”Liceenii”.

Radu Ștefan Bănică, care este deja cât tatăl său de înalt, este o prezență activă pe rețelele de socializare, acest postând imagini în care asemănarea cu tatăl său este evidentă, stârnind comentarii entuziaste din partea fanilor.  

Foto: Facebook

  • Cum arată acum fiul lui Ștefan Bănică. Cât de mult seamănă cu artistul în tinerețe

related posts

Modifică setările cookies