Maria Zvîncă, din serialul ”Viața bate vlogul”: ”Nici măcar nu știam ce înseamnă avort”


În al treilea episod al serialului marca protvplus.ro, ”Viața bate vlogul”, Maria Zvîncă aduce în discuție un subiect pe cât de controversat, pe atât de dureros.


La 16 ani, Maria a rămas însărcinată. ”Povestea mea este o poveste față de care toată lumea are, cumva, un punct de vedere. Adică, de fiecare dată când am povestit în cercuri foarte restrânse, celor mai bune prietene, întotdeauna sunt două părți. Nimeni nu este indiferent. Ori ești acolo, mă susții și empatizezi cu mine, ori ești complet împotriva a ceea ce am decis eu să fac”.

Citește și: Emil Rengle, din ”Viața bate vlogul”: "Când i-am spus că îmi plac băieții, mama a crezut că a făcut ea ceva greșit”

Deși și-a luat toată măsurile de precauție, Maria Zvinca a rămas însărcinată, la 16 ani. ”Primul moment a fost de panică totală. Eram în clasa a noua. Din start, era exclus să spun cuiva de acasă. Acum îmi pare rău că nu m-am dus să cer ajutor părinților. M-am hotărât să nu spun nimănui. Am luat decizia că trebuie să rezolv eu singură chestia asta”. 

A încercat să găsească o soluție pe internet: ”Nici măcar nu știam câte tipuri de avort sunt sau cum se face. Habar nu aveam ce înseamnă asta”.

Medicii din orașele din jur au refuzat să facă întrerupere de sarcină fără acordul părinților. ”O lună de zile, am încercat să găsesc un doctor să facă chestia asta. Nu mai zic că a trebuie să fur bani. Pe vremea aia, costa 600 de lei, o sumă pe care eu nu aveam de unde să o scot”.

Într-un final, Maria a găsit un medic din Iași dispus să o ajute, iar experiența avortului a fost cel puțin traumatizantă, motiv pentru care Maria Zvîcă își dorește ca povestea ei să fie de ajutor tinerelor care s-ar putea confrunta cu aceeași problemă: ”Un lucru pe care o să-l spun întotdeauna: te duci și ceri ajutor! Nu faci singură nimic! Eu mi-am subestimat familia. Am crezut că nu o să înțeleagă. Dar acum îmi dau seama că, dacă m-aș fi dus acasă și aș fi cerut ajutor, ei m-ar fi ajutat”.

În serialul protvplus.ro, „Viața bate vlogul”, 8 dintre cei mai populari vloggeri din România abordează, din propria perspectivă, probleme reale de viață, precum bullying, alcoolism, violență, consum de droguri, sexualitate.

related posts

Modifică setările cookies