Meadow, fiica lui Paul Walker, imaginea unei case celebre de modă: “Sunt incredibil de recunoscătoare!”


Anul 2021 se anunță a fi unul încărcat pentru Meadow Walker. Fiica regretatului actor Paul Walker a semnat un contract cu DNA Models, o agenție prestigioasă din New York. Tânăra a devenit și vedeta colecției de iarnă 2021 a brandului “Proenza Schouler”. 

 


“Sunt incredibil de recunoascătoare celor care m-au susținut și au crezut în mine. Mulțumesc designerilor Proenza Schoulder și familiei de la DNA Models, care mi-a ghidat fiecare pas”, a scris Meadow Walker pe contul de Instagram. Tot acolo a postat și câteva imagini în care promovează cea mai nouă colecție a casei de modă “Proenza Schouler”. 

Printre cei care au complimentat-o pe Meadow pe contul de Instagram se numără și Nico Potur, fosta iubită a lui Brad Pitt. Fotomodelul de origine poloneză i-a scris că arată senzațional.

Mai multe imagini cu Meadow, fiica lui Paul Walker în galeria foto de mai jos

În ultima perioadă, Meadow a început să devină mai activă pe Instagram, cont urmărit de peste 2,5 milioane de fani. Aici postează și imagini de arhivă cu regretatul Paul Walker. Actorul a murit în noiembrie 2013, într-un tragic accident de mașină. 

Tânăra de 22 de ani are toate calitățile pentru a ajunge un topmodel de talie internațională. De altfel, ea cochetează cu modellingul de la 19 ani. Atunci când nu defilează sau nu participă la ședințe foto, Meadow este interesată de biologia marină.

În 2015, fiica actorului Paul Walker a pus bazele Fundaţiei Paul Walker, al cărei obiectiv este protejarea vieţuitoarelor din oceane. Mai mult decât atât, în fiecare an Meadow le acordă burse studenţilor şi cercetătorilor interesaţi de acest domeniu. 

Fotografii: Getty Images/ Instagram meadowwalker

Vezi și VIDEO: BEST OF Întrebarea mesei rotunde, cu Alex Daragiu

 

  • Meadow, fiica lui Paul Walker, imaginea unei case celebre de modă: “Sunt incredibil de recunoscătoare!”

related posts

Modifică setările cookies