Meghan și Kate, împreună la un eveniment public. Ce a dezvăluit limbajul trupului despre relația lor


În ultimele luni, au tot apărut zvonuri despre relația încordată despre Meghan Markle și Kate Middleton.


Cu toate acestea, ieri, cei supranumiți Cei patru fabuloși, adică Kate, Meghan, William și Harry, au participat împreună la un eveniment public, care a avut loc la Westminster Abbey.

Citește și: ”Kate câștigă această rundă”. Kate și Meghan, împreună după mult timp la un eveniment oficial

O expertă în limbajul trupului, Judi James, a analizat pentru Express.co.uk felul în care s-au comportat cele două ducese, iar concluzia a fost cel puțin surprinzătoare. 

”Vestea bună este că, după nenumărate zvonuri despre cearta dintre cele două, sărutul dintre ducese a arătat că între ele există un sentiment de apropiere real”.

”Cea care a inițiat sărutul a fost Kate, într-un mod în care a arătat că este de-a dreptul încântată să o vadă pe cumnata ei, aplecându-se și punându-și mâna dreaptă pe brațul lui Meghan. Răspunsul lui Meghan a fost reciproc, atingând-o pe Kate în oglindă, într-un act plin de căldură. Și-a ținut mâna în stilul elegant al balerinelor, iar degetul mare ridicat este un gest care adesea semnifică plăcere. 

Meghan și-a mișcat ușor mâna pe brațul lui Kate, iar Kate a procedat exact la fel, un gest care este interpretat drept ”Sunt încântată să te văd”, a continuat experta în limbajul trupului.

”Meghan părea hotărâtă să înveselească atmosfera printre Cei patru fabuloși, vorbind cu Kate peste capetele celor doi soți ai lor, în timp ce toți stăteau aliniați la poză, ridicând mâna pentru a sugera o conversație animată”, a mai spus aceasta.

Foto: Getty

Vezi și: De ce își regretă Ruby unele tatuaje

  • Meghan și Kate, împreună la un eveniment public. Ce a dezvăluit limbajul trupului despre relația lor

related posts

Modifică setările cookies