Ruby a făcut anunțul nefericit pe o rețea de socializare. Artista este foarte supărată și a apelat la ajutorul fanilor ei


Ruby este extrem de supărată și a făcut apel la urmăritorii săi din online. Ce a pățit artista?


Ruby este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi din țară, însă, în ultima vreme, cântăreața a decis să stea departe de lumina reflectoarelor. Se pare că ușor, ușor, Ruby a început să-și reia activitatea profesională și să susțină concerte. 

Sâmbătă seară, artista a susținut un concert, iar la finalul lui, ca de fiecare dată, a coborât în mulțime pentru a face poze cu fanii săi. Aceasta seara avea să-i lase un gust amar, asta după ce artista s-a trezit că nu mai are microfonul preferat. Nu este vorba despre unul oarecare, ci unul bătut în pietre strălucitoare aurii, cu inițiala numelui său. 

Ruby a făcut apel pe internet, în speranța că își va recupera microfonul:

„După concertul de ieri, totul a fost foarte frumos, ne-am distrat cu toții, ne-am distrat împreună. Undeva spre finalul serii, s-a întâmplat ceva nefericit pentru mine. Am pierdut microfonul în toată agitația de după concert.În toate pozele pe care le-am făcut cu voi. Ceva s-a întâmplat...”, a transmis Ruby.

Artista este dispusă să ofere recompensă persoanei care îi va înapoia microfonul preferat.

„Sunt sigură că cineva a găsit microfonul meu aseară pentru că nu trece neobservat, nu ai cum să-l pierzi pur și simplu...Este foarte strălucitor, este plin de cristale, strălucește mai ceva ca soarele. În întuneric, oriunde îl pui, se vede, luminează. Are pe el logo-ul meu, făcut cu negru cu o flacără. Este foarte important pentru mine microfonul ăsta. Îl iubesc, îl iubesc la fel de mult cum o iubesc pe mamaia. Aș fi foarte recunoscătoare și m-aș revanșa neîncetat persoanei care este generoasă îndeajuns, încât să mi-l returneze mie ca să pot cânta la concerte.

Mă revanșez trup și suflet. Vă rog frumos, dacă ați pus ochii pe el aseară să dați de veste pentru că mă revanșez.”, a adăugat Ruby.

Sursă foto: Instagram Ruby

  • Ruby a făcut anunțul nefericit pe o rețea de socializare. Artista este foarte supărată și a apelat la ajutorul fanilor ei

related posts

Modifică setările cookies