(P) 5 motive pentru care Simona Halep va reveni mai puternică după accidentare


Accidentarea gravă suferită la gambă în timpul turneului de la Roma i-a cauzat mari probleme Simonei Halep. Sportiva noastră s-a retras deja de la Roland Garros și de la Wimbledon și a fost nevoită să ia o decizie similară și în privința participării la Jocurile Olimpice.


Niciodată nu i s-a mai întâmplat Simonei  Halep în carieră să absenteze pentru o perioadă atât de lungă din cauza accidentărilor și să rateze turnee atât de im-portante. Dar Simona este așteptată să se întoarcă pe teren undeva în luna august. Și sunt suficiente motive ca fanii să creadă că va mai putea să joace la un nivel foarte înalt.

Iată, așadar, 5 motive pentru care Simona Halep va reveni mai puternică pe teren

1. E o luptătoare - Aceasta este principala calitate pe care Simona o are. Ea nu are nici pe departe un fizic impunător. Dimpotrivă, este una dintre cele mai scunde jucătoare din circuit.  S-a confruntat tot timpul cu acest "handicap" pe care a reușit să îl contracareze. Mai mereu a întâlnit jucătoare mai înalte, mai puternice. Dar Si-mona a știut să-și fructifice la maximum calitățile pe care le are. A luptat din greu. Martina Navratilova, Chris Evert și John McEnroe, toți au folosit cuvântul "luptătoare" atunci când au descris-o pe Simona Halep. Iar frustrarea de a nu-și apăra trofeul de la Wimbledon și de a absenta de la Jocurile Olimpice va fi canaliza-tă cu siguranță de Simona într-o energie pozitivă.

2. Îi place când nu sunt așteptări de la ea - Simona s-a simțit mereu bine în mo-mentele în care nu era o presiune pe ea. Și de multe ori ne-a făcut surprize frumoase. În aceste condiții, n-ar fi deloc surprinzător ca Simona să câștige turneul de la US Open imediat după revenire. La pariuri sportive, ea este a cincea favorită, cu cota 11.00. În fața ei se află Naomi Osaka (cota 5.00), Ashleigh Barty (cota 9.00), Bianca Andreescu (cota 9.50) și Serena Williams (cota 10.00). Dar Simona este obișnuită să facă mari performanțe când nu sunt așteptări de la ea. Roland Garros 2018 l-a câștigat după ce cu câteva luni în urmă pierduse dramatic finala de la Aus-tralian Open contra Carolinei Wozniacki. Era a treia finală la rând pierdută și mulți se întrebau  dacă va reuși vreodată să pună mâna pe un Grand Slam. De asemenea, Wimbledon 2019 l-a câștigat când aproape nimeni nu se aștepta. Așadar, sunt mo-tive să credem în Simona.

3. E cea mai constantă jucătoare din ultimii 7 ani - Simona este jucătoarea în ac-tivitate cu cele mai multe săptămâni la rând în top 10 WTA, 368 la număr. Ea ocupă locul 8 în întreaga istorie. Așadar, constanța este un alt cuvânt care o caracterizează perfect pe Simona. Și nu poți juca la acest nivel fără să ai nervii tari. 

4. Turneele din SUA și Canada i-au plăcut mereu - Rogers Cup și Cincinnati ar putea fi următoarele turnee la care Simona Halep va participa după revenire. Și sunt semne bune, în condițiile în care Simona a câștigat de două ori turneul de la Rogers Cup, iar la Cincinnati a disputat trei finale până acum, în 2015, 2017 și 2018.

5. Nu își dorește să iasă din circuit cu o accidentare - Simona a promis că va reveni pe teren mai puternică după această accidentare. Nu vrea ca finalul carierei sale să fie marcat de o problemă medicală. Astfel că s-a antrenat intens chiar și în această perioadă, deși a avut dureri. A mers în Germania, s-a dus și la Wimbledon.  Problemele medicale au împiedicat-o să joace meciuri oficiale, dar trage tare la an-trenamente pentru a reveni la cel mai înalt nivel.

Licența nr. L1160651W000195 emisă de Comitetul de Supraveghere ONJN pentru NetBet En-terprises Ltd.,

Ewropa Business Centre, etaj 3, camera 704, birou A, str. Dun Karm Street, Birkirkara, Malta, valabilă din data de 1 Iulie 2016 până la 30 Iunie 2026.

Cod unic de identificare fiscală 35831487 eliberat de Administrația Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenți.

related posts

Modifică setările cookies